Sediul PRM Gorj, loc de chef pentru tinerii din filială

Cu o petrecere în jurul bradului cu globuleţe tricolore, aşa au intrat în 2012 tinerii din organizaţia judeţeană a Partidului România Mare. Bairamul respectiv a fost supervizat de prim-vicepreşedintele Gheorghe Bucălăete, care spune că e deja o tradiţie să fie organizată o asemenea petrecere.

Zeci de persoane s-au perindat prin sediul filialei şi şi-au urat procente cât mai mari în alegerile din 2012, Bucălăete fiind de acord totuşi că nu se prea obişnuieşte să fie organizate asemenea chefuri în sediile organizaţiilor politice. Preşedintele PRM Gorj, Dumitru Dascălu, spune că cei peste 20 de tineri care au făcut cheful de Revelion la sediul partidului s-au simţit bine. Acesta menţionează că organizaţia de tineret se ocupă de astfel de întâlniri în cadrul cărora tinerii vin la miezul nopţii la sediul filialei şi ciocnesc o cupă de şampanie, fără a se înregistra vreun incident.

Petreceri şi pe la alte partide-

Reprezentanţii altor partide nu văd o problemă din organizarea unor astfel de „şedinţe” la sediile organizaţiilor politice, cel mai înverşunat adversar din 2011 al celor de la PRM, liderul liberal Dian Popescu, menţionând că nu are nimic împotriva unor astfel de petreceri atâta timp cât ele nu sunt organizate cu fonduri publice. „Sediile partidelor sunt spaţii private, petrecerea este tot una privată, nu văd o problemă atâta timp cât nu sunt folosite fonduri publice. Eu am fost mereu împotriva folosirii fondurilor publice în scopurile private ale unor partide sau persoane, dar dacă tinerii aceia şi-au adus mâncarea de acasă şi s-au întâlnit la partid ca membrii ai organizaţiei pentru a-şi ura la mulţi ani nu văd nicio problemă”, a menţionat preşedintele PNL Gorj.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: