Şefia Finanţelor preluată de Grigorescu

Conducerea Direcţiei de Finanţe Publice Gorj a fost preluată de către Gheorghe Grigorescu, după ce directorul Ion Cupă a intrat în concediu de odihnă pentru a-şi pregăti campania electorală. Acesta nu va mai reveni la serviciu până după alegeri întrucât pe perioada campaniei s-a suspendat deja din funcţie. Ion Cupă va candida pentru postul de deputat pe Colegiul 1, din partea PD-L.

Gheorghe Grigorescu, directorul executiv adjunct de la Activitatea de Control, va conduce Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj până la sfârşitul anului. Începând de ieri, directorul Ion Cupă a intrat în concediu de odihnă pentru a-şi putea organiza campania electorală în vederea câştigării unui mandat de parlamentar. Cupă a precizat că va reveni la serviciu abia după alegeri şi atunci numai dacă nu va reuşi să închidă Colegiul 1. “Începând cu data de 25 septembrie şi până la începerea campaniei electorale sunt în concediu de odihnă, o parte din acesta fiind restant de anul trecut. Mi-am luat concediu pentru a-mi putea organiza campania electorală. Pe perioada campaniei m-am suspendat deja din funcţie. Am trimis solicitarea la Bucureşti şi chiar mi-a venit aprobarea. Am făcut toate demersurile necesare pentru a fi în legalitate încă de când mi s-a propus să candidez pentru un mandat de deputat”, a declarat Ion Cupă.

Acesta a mai spus că va profita de zilele libere pentru a merge în teritoriu şi a sta de vorbă cu oamenii. “Nu am mai făcut politică, iar în aceste zile încep să mă organizez. Voi cere sprijinul organizaţiilor partidului şi voi merge în teritoriu pentru a sta de vorbă cu oamenii. În funcţie de problemele acestora îmi voi realiza programul electoral”, a menţionat Cupă. 

Vizualizări: 156

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: