Şeful de la Cultură îi acuză pe primari de incompetenţă

Ion Cepoi, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorjeneşti, este foc şi pară pe primarii de oraşe şi comune din Gorj. Supărarea omului de cultură a pornit de la nepăsarea pe care o manifestă mai mulţi primari din judeţ cu privire la întocmirea agendelor culturale locale. Conducerea Centrului Judeţean de Cultură le-a cerut tuturor primarilor o situaţie cu evenimentele culturale pe anul viitor până la 15 octombrie însă mai bine de 30 de localităţi nu au răspuns solicitării.

Nemulţumirea directorului de la Centrul Judeţean de Cultură este cu atât mai mare cu cât această întârziere îl pune în imposibilitatea de a redacta o agendă culturală completă pe anul 2012. „Administraţiile locale şi aşezămintele culturale din teritoriu au fost rugate să trimită până pe 15 octombrie agenda culturală locală însă în ciuda tuturor demersurile realizate de noi abia jumătate din localităţi au trimis. Acest lucru ne pune în imposibilitatea de a redacta o agendă culturală completă pentru că şi tehnoredactarea mai durează cam două săptămâni”, a declarat Ion Cepoi, directorul Centrului de Cultură Gorj.

Lista neagră

Printre primăriile care nu au dus la îndeplinire cerinţele centrului de cultură se numără Rovinari, Novaci, Bumbeşti Jiu, Negomir, Roşia de Amaradia, Plopşoru, Godineşti, Dragoteşti, Logreşti şi Schela. Ion Cepoi mai are o supărare. „Această situaţie durează de aproape şapte ani. După ce că nu trimit la timp agendele culturale locale, cu câteva zile înainte de eveniment vin şi solicită finanţare Consiliului Judeţean ori asta pune în imposibilitate Consiliul Judeţean şi organismele de cultură”, a adăugat Cepoi.

Primarii nu au habar

Cei mai mulţi primari din judeţ nu au habar de această solicitare iar alţii spun că este vorba de o neînţelegere pentru că ei s-au încadrat în termen. Este cazul primarului din Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman. „Nu ştiu de ce apar pe această listă pentru că eu am trimis acea agendă locală. Din contră, suntem printre puţinele primării din Gorj care trimitem la timp orice situaţie care ne este cerută, am fost chiar lăudaţi în acest sens de Consiliul Judeţean”, a declarat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: