Şeful ”mascaţilor”, adjunctul lui Caragea

Noul adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj este Daniel Feţanu, care până acum a ocupat funcţia de şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă, din cadrul inspectoratului. Acesta a fost numit cu delegaţie, pe postul rămas vacant după demiterea lui Ion Frăţilescu, în vara anului trecut.

Daniel Feţanu, fostul şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă, a fost împuternicit adjunct al Inspectorului şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pentru o perioadă de 6 luni. Feţanu îndeplineşte această funcţie începând de ieri, până în momentul în care  Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) va stabili data de organizare a concursului. ”Începând cu data de 8 mai a.c., domnul subcomisar de poliţie Daniel Feţanu a fost împuternicit adjunct al Inspectorului Şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, pentru o perioadă de 6 luni. Anterior, domnul subcomisar de poliţie Daniel Feţanu a deţinut funcţia de şef al Serviciului de Intervenţie Rapidă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Feţanu a fost numit adjunct al şefului inspectoratului şi va face parte din echipa managerială a IPJ Gorj, alături de celălalt adjunct, comisarul şef de poliţie, Ion Voinescu. Fostul şef de la ”Mascaţi” a fost numit pe funcţia rămasă vacantă după demiterea lui Ion Frăţilescu, în vara anului trecut. Ion Frăţilescu a fost destituit din funcţie de ministrul de Interne de la vremea aceea, Traian Igaş, în urma unei cercetări disciplinare,efectuată de o comisie din cadrul IGPR. Fostul adjunct a solicitat în instanţă anularea actului care a dus la demiterea sa, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Serviciului de Ordine Publică.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: