Eu și prietenii din presă avem multe povești de la întâlniri cu Dănuț Diaconescu. Ne-am adunat întâmplător în weekend la o bere și le-am depănat. Râzând până târziu în noapte, am devenit confuzi, la un moment dat. Nu mai știam, și nu știm nici acum, dacă personajul este un tâmpit absolut sau un geniu. Culmea e că s-ar putea să fie ambele.

Până una-alta, fără să semneze nimic care l-ar putea incrimina penal, Dan Diaconescu a investit o sută și ceva de mii de euro într-o campanie de publicitate care, la un calcul simplu, l-ar fi costat altfel câteva milioane. ”La ce bun? S-a discreditat!”; spun părerologii. Cum adică?, îi întreb. Cum se poate discredita cineva care a reușit să mintă oamenii să dea câte 100 de euro ca să câștige ”sigur” la loto, după care a încasat banii și a reușit să-i convingă că au fost furați de Loterie? Dacă se punea problema de credibilitate în cazul lui Diaconescu, asta era acum 5-6 ani. În prezent, cei care nu s-au prins încă nu se vor mai prinde niciodată. Evident că Dan Diaconescu nu are cum să ajungă președintele României. Oricât de nebun sau tâmpit, el știe foarte bine asta. Poate, în schimb, să revigoreze rating-ul suferind al OTV. Mărturisesc că eu însumi m-am uitat, prima oară în ultimii doi ani, la OTV, ieri seară. Chiar a fost nevoie să-l caut cu telecomanda, pentru că nu-l am în lista de posturi digitale. Mai mult decât atât, sunt deja la al treilea text despre Dan Diaconescu în ziar. Deci, din punctul ăsta de vedere, sigur e geniu.

Paradoxul e, însă, că cu cât mi se pare Dănuț mai genial în manipularea proștilor cu minciunele la care doar niște oameni cu intelect de preșcolari ar pune botul, cu atât mai idioți mi se par fanii lui. Cu adevărat senzațional.