Şi-a anunțat revenirea la Universitatea Craiova

Jovan Markovic, atacantul în vârstă de 20 de ani împrumutat de către Universitatea Craiova la Academica Clinceni şi-a anunţat revenirea. Acesta a fost desemnat omul meciului cu FC Botoșani, scor 4-3, după dubla marcată în poarta moldovenilor.

Academica Clinceni a revenit spectaculos și a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 4-3, în cadrul etapei a opta din play-off-ul Ligii 1, după ce a fost condusă cu scorul de 1-3 până în minutul 71.

La finalul acestei partide, Jovan Markovic a anunțat că vrea să revină, după încheierea acestui sezon, la Universitatea Craiova, să înscrie cât mai multe goluri în Bănie și să cucerească titlul de campion al României alături de gruparea olteană. „E prima dublă din Liga 1 şi am reuşit să fiu omul meciului pentru prima oară. Au fost discuţii. Eu vreau să joc pentru Universitatea Craiova şi să marchez cât mai multe goluri, să câştigăm titlul la anul”, a spus Jovan Markovic, după meci, potrivit Telekom Sport.

Jovan Markovic a marcat 4 goluri în 12 meciuri pentru Academica Clinceni în actuala ediție a Ligii 1 iar cota sa de piaţă este de 150 de mii de euro, potrivit Transfermarkt.

Jovan Markovic a ajuns la Academica Clinceni în februarie 2020, iar împrumutul său expiră în luna iunie a anului curent.

Vizualizări: 2,133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: