Şi-a dat duhul după ce s-a răsturnat cu bicicleta

Un bătrân din Aninoasa a murit după ce a căzut cu bicicleta cu care se deplasa prin sat. Ion Geică avea 63 de ani şi şi-a găsit sfârşitul tocmai în satul Turburea de Sus, pe marginea drumului. El a căzut cu bicicleta şi a fost observat destul de târziu de către un localnic, acesta fiind şi cel care a sesizat Poliţia prin 112 despre prezenţa bătrânului pe marginea drumului. Biciclistul încă nu decedase, dar starea lui era foarte gravă, intervenţiile ulterioare nefiindu-i de nici un folos. Geică a fost preluat cu o ambulanţă şi transportat spre spitalul de urgenţă din Târgu Cărbuneşti, dar a decedat înainte ca medicii de la unitatea sanitară să apuce să îi acorde primul ajutor. Primele concluzii ale poliţiştilor arată că bătrânul s-a dezechilibrat şi a pierdut controlul bicicletei. Probe de sânge din corpul biciclistului au fost recoltate de către medici pentru a fi stabilită eventuala alcoolemie a acestuia, Geică fiind cel de-al treilea gorjean care îşi pierde viaţa de la începutul anului prin autoaccidentare cu bicicleta.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: