Sindicaliştii Ruşeţ şi Roşca, subordonaţii lui Răuţ

Liderul sindical Ion Ruşeţ este de câteva zile consilier juridic la un departament subordonat directorului de resurse umane, Ion Răuţ. Tot pe un post de consilier, dar pe zona Motru, este şi liderul sindical Nelu Roşca. Preşedintele Sindicatului Liber Roşiuţa este şi reprezentantul administraţiei în Consiliul de Administraţie al Minprest.

Prim-vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Ion Ruşeţ, a revenit pe funcţia de consilier juridic la Jilţ Nord, unde a rămas doar câteva săptămâni. Apoi, el a fost transferat la CE Oltenia, la Departamentul Relaţii cu Comunitatea, subordonat lui Ion Răuţ. Ruşeţ răspunde probleme sociale din opt localităţi din zona Mătăsari - Turceni, dar care nu se referă la reprezentare în instanţă. Acesta a fost în comisia de negociere cu Aristică Drăgotoiu, cel care nu vrea să cedeze terenul companiei şi blochează activitatea la Jilţ Nord. „Am fost tot timpul angajat la CEO. Cât am fost senator am avut contractul suspendat, cât am fost la sindicat, contractul suspendat. Având în vedere problemele de ordin financiar am revenit pe funcţia de consilier juridic şi îmi desfăşor activitatea la CE Oltenia lucrând pentru sindicat atât cât îmi permite şi timpul şi legea. Ca orice lider plătit de administraţie am şi eu restricţiile mele, nu mai am atât de mult timp. Am 5 zile lunar pentru activităţi sindicale“, a declarat Ruşeţ.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: