SMEO, plin de pesedişti!

Sindicaliştii din Federaţia Naţională Mine Energie au realizat un filmuleţ de câteva minute în care au prins câteva episoade, declaraţii şi oameni care au influenţat parcursul CE Oltenia. Sindicaliştii folosesc ştiri locale şi centrale sau emisiuni la care au fost prezenţi liderii de sindicat agreaţi de administraţia CE Oltenia, Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, şi Laurenţiu Ciurel, directorul general al complexului. Filmuleţul începe cu o ştire de la intrarea lui Laurenţiu Ciurel în PSD: „Am găsit în acest partid atât colaboratori de valoare, cât şi prieteni. Împreună vom putea duce înainte tot ceea ce ne-am propus din punct de vedere economic şi politic în judeţul Gorj şi în ţară“, spunea Ciurel. La scurt timp a fost numit director general la CE Oltenia, cu susţinerea PSD. În continuare, liderii FNME îi prezintă pe sindicaliştii susţinuţi de administraţie, cei mai mulţi dintre ei cu legături cu PSD. „Îmi rezerv dreptul de a alege liderii cu care aş vrea să discut pentru că ar trebui să fie oameni în care am încredere“, spunea Laurenţiu Ciurel. Şi i-a ales. Apare primul în imagini Ion Ruşeţ, plecat de la FNME la Federaţia Univers, pentru ca apoi să ajungă şef de departament la CEO. Pe listă apar Gabriel Căldăruşe, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) şi Gabriel Bălăceanu, şef de departament la Rovinari. Mai sunt ştiri cu privire la protocolul încheiat liderii din SMEO pentru susţinerea candidatului PSD Victor Ponta. În SMEO sunt mai mulţi lideri înscrişi în PSD: Ovidiu Priporeanu, consilier PSD, Ciprian Nacu, preşedintele la tineret la PSD şi vicepreşedinte SMEO, Dumitru Lăzăroiu, consilier PSD şi lider SMEO, Emil Bârsanu, preşedinte PSD Dăneşti şi lider SMEO. (M.M.)

Vizualizări: 158

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: