Şolea, verdict primit la Curtea de Apel

Magistraţii din Bănie au pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute decizia în privinţa apelului pe care îl aveau de judecat în dosarul fostului secretar al Primăriei Bumbeşti Jiu, Victor Şolea. Condamnat de Tribunalul Gorj la trei ani de închisoare, înlocuiţi cu o perioadă de încercare de cinci ani, fostul secretar, dar şi procurorii gorjeni au atacat decizia respectivă, pe care însă Curtea de Apel Craiova a menţinut-o acum în integralitate. Şolea s-a mai ales şi cu o cheltuială de 400 de lei către stat, şi el şi procurorii având posibilitatea să formuleze recurs, un recurs pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îl va judeca, probabil, într-un an de acum încolo.

Verdictul final va fi pronunţat în contextul în care Şolea mai are pe rolul Tribunalului Gorj un dosar de luare de mită. Cu ambele dosare s-a ales după ce o femeie l-a denunţat în decembrie 2011, acuzându-l că i-a dat bani pentru a-i elibera mai repede un titlu de proprietate. Victoria Diaconescu a fost implicată atunci într-un flagrant în care Şolea primea 3000 de lei, fostul secretar spunând de zeci de ori că banii i-au fost aruncaţi pe birou şi că el nu i-a cerut niciodată. Acesta a fost arestat preventiv atunci pentru câteva luni, iar pe parcursul procesului care a urmat la Tribunalul Gorj denunţătoarea sa a făcut referire şi la o hotă de aragaz pe care i-ar fi dat-o acestuia înainte. Astfel, Şolea s-a ales cu al doilea dosar de luare de mită, aflat în faza de judecată, în cazul unei condamnări, fie şi cu suspendare, el riscând să ajungă iarăşi după gratii întrucât are condamnare şi în primul dosar, fiind greu de crezut că la Înalta Curte verdictul dat iniţial la Târgu Jiu mai poate fi întors în favoarea sa.

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: