Sondajul lui Morega dinaintea alegerilor

PSD nu va reuşi să obţină la alegerile europarlamentare şi parţiale scorul propus de Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, după părerea lui Morega. În condiţiile în liderii social-democraţilor gorjeni se aşteptă să câştige alegerile cu peste 60%, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj vine cu un sondaj potrivit cărora PSD va obţine la alegerile europarlamentare 46% din voturi, iar la cele parţiale 42%.

Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analiză şi Investigaţii Publice şi Politice Gorj, a făcut publice rezultatele unui sondaj, potrivit căruia PSD ar  câştiga alegerile europarlamentare şi parţiale, însă cu procente de sub 50%. „PSD va obţine până în 42%, maxim, la Senat, şi 46% la alegerile europarlamentare. În nici un caz PSD nu ia 60%, aşa cum spun Călinoiu şi Cârciumaru. Categoric, câştigă Mihnea Costoiu cu 40-42%. Pe locul II va fi Mazilu clar. Pe locul III este posibil să fie Fugaru, nu PDL. Dar oricum pentru acest loc bătălia va fi între Fugaru şi PDL. Primarul de la Roşia de Amaradia este un primar bun, dar nu are anvergură pe întregul colegiu la Senat, ori colegiul la Senat înseamnă jumătate din judeţ”, a declarat Dan Ilie Morega în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit sondajului anunţat de Morega, PNL va fi pe locul II cu 16- 17% la Senat şi 13-14% la europarlamentare, iar locul III va ocupat de PDL cu 13% la parţiale şi 15% la europarlamentare. Morega estimează că PP-DD va lua 5-6% la Senat şi 6% la europarlamentare, PRM va lua 5% la europarlamentare, PNŢCD va lua 3% la ambele alegeri, iar Forţa Civică 4% la parţiale şi 5% la europarlamentare. „Ion Săvoiu a făcut un salt extraordinar ca preşedinte al Forţei Civice, el va lua circa 6-7% pe municipiu la europarlamentare, dar pe total judeţ nu are structuri. Este ajutat de mass-media care l-a propulsat foarte bine în rândul liderilor politici, dar are acest handicap neavând oameni de forţă lângă el, nu are structuri în teritoriu”, a mai precizat Morega.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: