Soţie de judecător, înşelată prin metoda „accidentul” de un puşcăriaş

Un tânăr din Rovinari, condamnat la închisoare, a reuşit să păcălească mai mulţi gorjeni, sunându-i chiar din puşcărie. Din spatele gratiilor le transmitea oamenilor de bună credinţă că o rudă de-a lor a fost implicată într-un grav accident rutier şi că, pentru a o ajuta, trebuie să trimită cât mai repede sume mari de bani într-un cont indicat de el. Soţia unui judecător, dar şi oameni simpli, de la ţară, au fost până acum păcăliţi, membrii grupării ajungând după gratii la sfârşitul săptămânii trecute.

Trei indivizi din Rovinari, implicaţi şi condamnaţi cu executare sau suspendare pentru furturi comise în anii trecuţi pe raza judeţului au devenit primii gorjeni care poartă cătuşe la mâini pentru că s-au gândit să-i înşele pe oamenii de bună credinţă prin metoda „accidentul”. Cătălin Claudiu Crăete, la cei 25 de ani ai săi, este deja o persoană cu un cazier extrem de bogat, el fiind în spatele gratiilor încă de când era minor. S-a specializat în furturi şi aşa a reuşit să-i implice alături de el şi pe Florin Gabriel Popescu şi Ilie Adrian Măroiu, pe care îi folosea pe post de „săgeţi”. Cei doi ridicau banii de la bancă după ce păgubiţii îi virau acolo în mare grabă pentru a-şi ajuta un membru al familiei.

Victimele lui Kelly

Cătălin Claudiu Crăete are doar patru clase ca pregătire, dar a devenit doctor în furturi în anii pe care i-a petrecut în spatele gratiilor. Cunoscut sub porecla de Kelly printre apropiaţi, pentru acesta nu a contat faptul că era încarcerat în Penitenciarul Colibaşi, unde îşi executa pedeapsa primită pentru diferite furturi. Deţinutul avea aici telefoane mobile de pe care suna în special pe numărul fix, de acasă, al unei persoane pe care nu o cunoştea, dar cu care intra repede în discuţii.

Chiar săptămâna trecută o târgujiancă de 63 de ani, soția unui judecător din Târgu-Jiu, a anunțat poliția că a fost apelată pe telefonul fix, de către un bărbat necunoscut, care i-a spus că fiul acesteia a fost implicat într-un accident de circulaţie cu victime în municipiul Timişoara şi are nevoie, urgent, de o sumă de bani pentru rezolvarea situaţiei. De asemenea, sub pretextul că vorbeşte cu avocatul fiului său, femeia a discutat telefonic cu o altă persoană care, profitând de naivitatea sa, a îndrumat-o spre un centru de transfer monetar, pentru a depune o sumă de bani.  Victima a respectat întocmai indicaţiile ce i-au fost date, depunând suma de 1.000 de lei pe numele unei persoane. Ulterior, victima a luat legătura telefonic cu fiul său căruia i-a relatat cele întâmplate, acesta infirmând totul. Același lucru i s-a întâmplat și unei femei de la Tismana.

«Eram acasă când m-a sunat telefonul fix. Am răspuns şi era o voce aşa cam mârâită, nu înţelegeai prea bine ce spune la telefon. Atunci eu m-am gândit că poate e băiatul, o avea vreo problemă, şi am zis „Dani, tati, tu eşti?”. Aşa cred că m-a şi prins în plasă, pentru că a zis că „Da, Dani sunt tati. Am avut un accident grav la Târgu Jiu, mi-a luat Poliţia telefonul şi nu mă poţi suna, dar am un avocat şi ţi-l dau pe el la telefon ca să te înveţe cum să mă ajuţi”. Vă daţi seama că la aşa veste poate să îţi stea inima în loc. Apoi, pe o altă voce, cel care m-a sunat a zis că „Sunt avocatul Manta”. M-am gândit că există un asemenea avocat şi am crezut că el e. Mi-a spus că trebuie să dau repede 2000 de lei, într-un cont, pentru ca să ajutăm victima accidentului, după care a închis, spunând că mai mă sună, repetând că nu-l pot suna pe băiat pentru că are telefonul la Poliţie”», povesteşte una dintre victime. Persoana respectivă a transferat repede banii, iar apoi a primit un telefon prin care i s-a confirmat plata, cel care l-a sunat spunându-i că trebuie să mai dea 3000 de lei. De aici victimei i-a cam mirosit a înşelăciune şi nu s-a înşelat deloc, pentru că a apelat la Poliţie şi întreaga escrocherie a ieşit la suprafaţă.

Cu telefoanele la puşcărie

După ce au fost sesizaţi, pe parcursul anchetei, poliţiştii gorjeni au descoperit un lucru pe care îl bănuiau dar care, legal, nu trebuia să se întâmple. Suspectul pe care îl căuta îşi suna victimele din celula Penitenciarului Colibaşi, judeţul Argeş. Oamenii legii au obţinut mandat de percheziţie şi nu au spus nimănui nimic. S-au dus la Penitenciar cu discreţia maximă, au lăsat la intrare propriile telefoane mobile, aşa cum cere procedura, iar în celula lui Kelly au descoperit un mic magazin de telefoane celulare. Trei astfel de aparate, în reţele diferite, patru cartele şi un card de stocare electronică a datelor erau în posesia deţinutului, acesta simţindu-se în spatele gratiilor mai liber decât mulţi dintre cei care nu au ajuns niciodată pe acolo.

Kelly şi amicii săi au ajuns acum iarăşi în spatele gratiilor, pe numele tuturor fiind emise mandate de arestare preventivă, asta chiar dacă individul era condamnat pentru furturi. Cei trei au contestat sentinţa şi speră ca Tribunalul Gorj să-i lase azi în libertate. Poliţiştii spun însă că au probe suficiente în dosar pentru ca un astfel de lucru să nu se întâmple. În plus, anchetatorii se aşteaptă ca de acum încolo şi alţi păgubiţi să vină şi să depună plângere, o anchetă urmând a fi făcută şi la Penitenciarul Colibaşi pentru a vedea cum deţinutul de la Rovinari a reuşit să introducă acolo nu unul, ci trei telefoane mobile, fără ca vreun paznic să nu observe nimic.

SUSŢINĂTORII

În momentul în care cei trei suspecți au fost duși în fața procurorilor pentru audieri, în imediata apropiere a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu zeci de cunoscuți și rude au venit să-i vadă pe cei trei suspecți cu cătușele pe mână. Aceștia au ținut să strige în gura mare că aceștia nu au comis nicio crimă. „Ce aveți cu ei? Nu au făcut nimic. Nu au omorât pe nimeni!”.

Vizualizări: 365

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: