Stângă, convins de Gore Popescu să nu plece

Rezultatul umilitor al Energiei Pandurii de la Porto a dus la un şoc la echipa locală de handbal. Antrenorul care reuşise să aducă Energia Pandurii pe locul I în campionat şi-a anunţat la o zi după meciul retur din Cupa EHF intenţia de a renunţa. După o zi în care echipa nu a mai avut practic antrenor, Vasile Stângă a fost convins aseară de către preşedintele secţiei de handbal Gore Popescu  să revină la Târgu Jiu.

Oficialii clubului gorjean au sperat că Vasile Stângă nu va pleca de la echipă şi că vor reuşi să-l convingă pe antrenorul naţionalei să rămână şi la Energia Pandurii. “Domnul Stângă susţine că ar trebui un şoc la echipă. Cert este că nu merge echipa. O să am o discuţie cu el, trebuie să facă ceva să meargă. Încerc să-l conving să revină asupra demisiei. A fost un eşec în cupele europene, dar în campionat nu e nimic compromis”, a spus preşedintele Gore Popescu ieri, înainte de a purta o discuţie cu antrenorul la Bucureşti, precizând că în campionat echipa merge bine şi nu este nevoie de o astfel de decizie capitală: „Obiectivul nostru este campionatul. Nu trebuie să ne supărăm aşa şi să ne depunem demisia. Noi nu am început campionatul până acum”.

Oficialii de la Pandurii nu s-au gândit nici un moment să caute un alt antrenor pentru echipă şi au plecat imediat la Bucureşti să-l convingă pe antrenor să revină la Târgu Jiu. Gore Popescu a explicat că decizia a fost luată la cald la Porto şi se aştepta ca Vasile Stângă să revină asupra acestei decizii. “Dacă nu se va răzgândi şi va pleca, este o lovitură pentru că trebuie să găsim antrenor în timp record şi antrenori liberi de contract de valoarea domnului Stângă nu găsim! Este totuşi selecţionerul României”, a mai spus Gore Popescu care a discutat cu antrenorul şi l-a convins ulterior că trebuie să continue munca începută.  

Stângă vrea linişte

Vasile Stângă a explicat aseară că va continua cu Energia, dar are nevoie de linişte la echipă şi de răbdare: „Sunt doi ani în care am muncit să ajungem aici, e vorba de munca noastră. Chiar mi-ar părea rău din punctul ăsta de vedere să se termine totul aici. Presiunea rezultatelor şi-a spus cuvântul, este clar că dacă rămân la echipă aş avea nevoie de linişte, de răbdare. Continui la Energia şi mergem mai departe, îmi continui proiectul. Sunt însă supărat pe evoluţia echipei însă sunt convins că voi găsi soluţia pentru a scoate Pandurii din situaţia asta. Maine o sa fiu la Targu Jiu la antrenamente", a spus Stângă aseară adăugând că nu a demisionat oficial niciodată, fiind vorba doar de intenţii.

Preşedintele Popescu a confirmat aseară faptul că antrenorul Stângă va continua să antreneze Energia explicând doar că tehnicianul era foarte supărat după eşecul usturător de la Porto şi că anunţase conducerea că e dispus să renunţe. „Stângă va rămâne, l-am convins să nu plece de la echipă. Sunt la Bucureşti unde am purtat discuţii cu dânsul pe această temă. Era supărat şi voia să creeze un şoc la echipă după ultimul rezultat cu Porto. Dar am convenit că e bine să mergem mai departe împreună”.

Vizualizări: 133

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: