Stângă:„Nu ar fi nici o tragedie o înfrângere la Bacău!”

Energia Pandurii joacă astăzi cu Ştiinţa Municipal Bacău în deplasare un meci de la care e greu de sperat că se va putea obţine un rezultat pozitiv, având în vedere circumstanţele în care se va desfăşura. Jucătorii n-au avut decât două zile la dispoziţie să pregătească noul meci şi mulţi dintre ei sunt accidentaţi. „Nu ar fi nici o tragedie o înfrângere la Bacău, aş prefera să mă concentrez mai mult pe jocul de la Baia Mare”, a spus antrenorul Stângă. Meciul va fi televizat  de DIGI Sport şi va începe la ora 17:00.

Energia a cerut conducerii Federaţiei Române de Handbal o amânare pentru săptămâna viitoare a meciului dar oficialii federali n-au fost de acord. Din fericire Energia nu a avut parte de drumuri blocate sau altfel de evenimente neplăcute pe drumurile care n-au fost uşor de străbătut totuşi. „Ne-am interesat dimineaţă şi am prins drumuri bune deşi noapte trecută erau drumuri blocate şi credeam că nu vor putea pleca. Dar azi era bine, au plecat pe Bucureşti şi Au ajuns în jurul orei 19:00 deja la Bacău. Eu zic că au timp să se refacă până la ora meciului”, a precizat aseară preşedintele Gore Popescu care este nemulţumit că doi dintre jucătorii de bază sunt accidentaţi: „Avem şansa noastră la acest meci, ce să facem dacă astea sunt condiţiile nu ne putem deplasa cu avionul. Va fi însă destul de greu pentru că avem mulţi accidentaţi. Giotoiu are entorsă şi Florea e accidentat, şi nici n-au făcut deplasarea”.

Două meciuri în patru zile

Cea mai mare problemă este în opinia antrenorului Vasile Stângă faptul că jucătorii nu au avut timp de refacere după jocul precedent: „Din păcate, cererea noastră de a amâna această partidă nu a fost aprobată aşa că asta este situaţia, va trebui să jucăm doua meciuri într-un interval de patru zile, plus o deplasare foarte lungă. Noi nu ne dăm bătuţi, mergem în primul rând să mai spălăm din ruşinea înfrângerii cu Reşiţa. Vreau să văd măcar o altă atitudine, o altă faţă a echipei, mai ales pe faza de atac şi de ce nu, să sperăm chiar la un rezultat pozitiv. Acum, noi chiar nu avem nimic de pierdut”. „Bacăul este o echipă foarte puternică, mai ales că jucăm şi pe terenul lor. Ca valoare este peste lotul celor de la Suceava, la omogenitate ar mai fi ceva probleme, dar oricum arată ca o echipă solidă, mai ales după ce au mai venit acei ruşi. Este greu pentru orice echipă să câştige acolo. Cred că este cel mai dificil joc al nostru din deplasare”.

Probleme de lot

 „Nu ştiu cât de bine sunt recuperaţi jucătorii. Vreau să vă spun că mai mult mi-e teamă de o problemă psihică la jucători, decât de una legată de oboseală. Bine, şi deplasarea asta este foarte lungă şi poate interveni o anumită cădere fizică în repriza secundă”. Accidentarea lui Giotoiu ridică alte probleme pentru Energia iar Florea a fost lăsat la Târgu Jiu să se recupereze pentru următorul meci: „Cu noi a făcut deplasarea şi Giototiu, am hotărât să forţez cu el, măcar pe faza de apărare pentru că e foarte greu să ai un singur om pe pivot tot meciul, cum era cazul lui Kapular. Florea, în schimb a rămas acasă, sper să-l recuperăm pentru partida viitoare, care va fi cu mult mai importantă”.

Vizualizări: 94

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: