Stiri pe scurt

Un tânăr a căzut de la balcon

Un tânăr de 20 de ani din Mătăsari a ajuns la spital după ce a căzut de la etajul doi al unui bloc. Ion Olteanu zugrăvea apartamentul unui prieten în momentul în care a ieşit pe balcon, el dezechilibrându-se de aici şi căzând câţiva metri în gol. Acesta a aterizat pe pământ şi pe o grămadă de boscheţi, lângă nişte femei care spălau câteva covoare. Acestea au şi alertat Poliţia din localitate, după care o ambulanţă de la Târgu Jiu a venit şi l-a transportat pe acesta la spitalul judeţean, unde medicii au constatat că nu are viaţa pusă în pericol. Zugravul de ocazie va rămâne însă în spital câteva zile, prietenul său fiind nevoit să îşi termine singur lucrările prin apartament.

A murit la câteva ore după accident

Un bărbat din Leleşti şi-a pierdut viaţa la câteva ore după ce a fost implicat într-un accident rutier în urma căruia părea să nu aibă leziuni grave. Constantin Floroiu avea 62 de ani şi mergea spre Bumbeşti Jiu, într-o curbă la dreapta semnalizată corespunzător el angajându-se într-o depăşire pe linia continuă. Maşina sa s-a izbit frontal de o alta, condusă de un şofer din Olt, care mergea regulamentar. Floroiu nu purta centura de siguranţă şi, din această cauză, a suferit leziuni care, peste câteva ore, l-au costat viaţa. Iniţial, după accident, bărbatul şi-a sunat rudele şi le-a comunicat despre cele întâmplate, după care a fost transportat la spital. La câteva ore de la internare, medicii s-au trezit că pacientul nu mai are puls, medicii legişti fiind cei de la care se aşteaptă acum cauzele exacte ale decesului.

Prinşi după ce au furat din supermarket

Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni după ce au fost prinşi cu marfă furată de la un supermarket din municipiu. Unul dintre aceştia, de 19 ani, provine din Alba Iulia, iar celălalt este din Codlea, însă amândoi au venit împreună la Târgu Jiu pentru a face cumpărături pe care să nu le plătească. Ambii au fost opriţi de poliţişti pentru un aşa zis control de rutină, cei doi începând să se agite atunci când a început controlul corporal. În cele din urmă, au recunoscut că au păcălit vigilenţa angajaţilor supermarketului şi au reuşit să vâre sub haine mai multe bunuri. Cei doi sunt acum anchetaţi penal pentru furt calificat.

Maşini distruse de minori băuţi

Trei minori şi un adolescent de 18 ani din municipiu au spart geamurile mai multor maşini din Târgu Jiu, fără a fura ceva din ele. Proprietarii autoturismelor s-au trezit dimineaţa cu geamurile făcute praf la câte o portieră sau parbriz, patru maşini fiind în situaţia de a fi duse la service pentru a fi reparate. Oamenii au chemat Poliţia la faţa locului, membrii echipei de anchetă observând imediat că interiorul maşinilor este intact. Poliţiştii au luat atunci în calcul varianta unor tineri teribilişti care ar fi putut consuma alcool în noaptea precedentă la barurile din apropiere, ipoteză care s-a dovedit a fi corectă. Cercetările ulterioare au dus la identificarea minorilor şi a adolescentului de 18 ani care au consumat alcool la un local din apropiere, deşi, conform legislaţiei, barmanul nu ar fi trebuit să le comercializeze acestora băuturi alcoolice. Toţi cei patru sunt acum cercetaţi penal pentru distrugere. Incidentul se produce pe fondul creşterii numărului de minori care ajung sub influenţa alcoolului, în special la sfârşit de săptămână, la unitatea de primiri urgenţă a Spitalului Judeţean. Medicii de aici se declară îngroziţi de felul în care ajung minorii băuţi pe patul de spital, deşi, în mod normal, nimeni nu ar trebui să le vândă alcool în baruri.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: