Stocuri de peste un milion de tone de cărbune

Directorul Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Daniel Antonie, susţine că depozitele de cărbune sunt la capacitate, în sensul că sunt stocuri de 1.200.000 tone. În acest moment, CEO livrează lignit către RAAN, CET Govora şi Colterm Timişoara. El a vorbit şi despre posibilul contract cu Serbia. Spune că discuţiile sunt avansate pentru încheierea unui contract de 6 milioane tone lignit, adică cam 20.000 de tone  pe zi, dar deocamdată nu este nimic sigur. Dacă CEO ar încheia acest contract ar câştiga 5 milioane de euro pe lună. Daniel Antonie a mai spus că mai există şi alte cereri de export de cărbune. „Deja există cereri către noi şi le satisfacem. Vin multe companii din alte state europene, şi chiar din Serbia, pentru contracte mai mici cantitativ, de la 1.000 tone până la 5.000 de tone. Aceste contracte sunt onorate tot timpul“, spune directorul din CE Oltenia. (M.M.)

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: