Strămutaţii din Corneştii Noi beau apă de la morţi

Strămutaţii din satul gorjean Corneştii Noi beau apa care se scurge din cimitir. Fântânile din curţile oamenilor se află la doar 200 de metri de cimitirul unde morţii sunt îngropaţi în apă. Problema zecilor de familii care au fost strămutate mai bine de zece ani din zonele afectate de minerit este cunoscută demult, atât de Primăria Băleşti, cât şi de complexurile energetice, dar nimeni nu a luat nicio măsură. Mulţi dintre locuitorii acestei vetre de sat şi-au îngropat morţii în cimitirul care le infestează acum apa.

Au fântânile infestate cu apa care se scurge din cimitir. Este vorba despre zeci de familii   din satul Corneştii Noi, care locuiesc la aproape 200 de metri faţă de cimitirul în care persoanele decedate sunt îngropate în apă. Morţii plutesc în apă, iar aceasta se duce în pânza freatică şi de acolo în fântâni. Pentru a scăpa de apa infestată cu viermişori, mulţi dintre aceştia au scos toată apa din fântâni, au pus var nestâmpărat şi sare.

Au fântânile infestate cu apa care se scurge din cimitir. Este vorba despre zeci de familii   din satul Corneştii Noi, care locuiesc la aproape 200 de metri faţă de cimitirul în care persoanele decedate sunt îngropate în apă. Morţii plutesc în apă, iar aceasta se duce în pânza freatică şi de acolo în fântâni. Pentru a scăpa de apa infestată cu viermişori, mulţi dintre aceştia au scos toată apa din fântâni, au pus var nestâmpărat şi sare.

„Suntnişteviermişoriminusculiînfântână“

Constantin Mocioi are mai bine de 70 de ani şi a plecat în  2000 din satul natal Găleşoaia pentru a locui în casa construită de Compania Naţională a Lignitului Oltenia. Bătrânul ştie că apa din fântână nu este curată, dar pentru că nu are prea multe surse de venit, este nevoit să o bea. ”Eu am scos toată apa din fântână din cauza cimitirului. De trei ori am scos-o până acum din cauză că e mizerabilă. Dacă nu e curată... Nimeni nu controlează apa pe care o bea omul. Degeaba spui la primărie, că nu ia nimeni măsuri despre ce bem şi ce mâncăm. Locuiesc cu nevasta mea aici. E problemă veche cu cimitirul. Apa iese în vârful dealului și se strecoară la oamenii care stau aproape de cimitir...”, spune bătrânul. Oamenii nu vor să mute cimitirul, ci doar să beneficieze de o reţea de alimentare cu apă potabilă pentru a scăpa de acest chin.

Ioana Dorulete spune că găseşte tot timpul viermişori în găleata cu care scoate apa din fântână. Uneori cumpără apă de băut de la magazin, dar de cele mai multe ori trebuie să fiarbă apa din fântână. ”Am pus var nestâmpărat pe care l-am cumpărat, şi sare. Vă spun că sunt nişte viermişori minusculi în fântână. Eu am găleata albă și se vede. E din cauza cimitirului. Aici când sunt ploi torențiale se inundă toată zona. E loc mlăştinos, crapă şi casele din cauza apei. Aici nu trebuiau făcute case. Apa e de groază. Cumpărăm apă plată sau o fierbem pentru că așa măcar mai mor microbii”, afirmă femeia.

Casele,plinedeigrasie

Oamenii spun că de când au fost strămutaţi au rămas ai nimănui. Trebuie să își îngroape morții în apă, iar de fiecare dată când plouă sunt inundaţi. Au casele pline de igrasie, le plouă în poduri, iar zidurile caselor au început să crape.  ”S-a acumulat apă între timp în morminte şi rămâne acolo. Probabil că se infiltrează apă și în fântâni. Locuiesc din 2003 aici şi s-a ales praful. Nu a mai venit nimeni să se intereseze de nimeni. Când plouă sunt inundaţii, dar nu interesează pe nimeni. Vine apa şi îmi ia tot pământul care e bun și îl duce în jos. Sunt cu vecinii aproape şi putem lua foc oricând unul de la ei. Am și igrasie în casa care a fost construită în doar  trei luni. Am rămas ai nimănui de când am plecat din casele noastre...”, spune supărată o localnică.

Primarul dăvinapecomplexurileenergetice

Pentru toate problemele create primarul comunei Bălești, Aristică Paicu, dă vina pe complexurile energetice. Acesta spune că atunci când au fost oamenii strămutaţi complexele nu le-au asigurat cele necesare. ”Este o vatră nouă de sat. Nu am preluat-o încă datorită multor deficiențe, cum ar fi amenajarea apelor de suprafaţă, nu s-a continuat cu prelungirea canalului Jaliştea până în deversarea în Jaleş şi ori de câte ori plouă torențial e posibil să fie inundații. Acest sat trebuia să beneficieze de apă potabilă. În momentul de față suntem în probe pentru a putea prelua această instalație de apă potabilă și bineînțeles și de canalizare. Nu se poate să îi aduni pe oameni, să îi înghesui de nu știu unde pe toţi şi să îi pui în 20 de ari fără a avea canalizare și apă menajeră. Cele două complexe Energetice, Rovinari și Turceni și-au cam luat mâna de pe ei”, menţionează Aristică Paicu. Nici problema cimitirului nu îi este străină primarului din Bălești. ”Cu cimitirul este o problemă, se cunoaşte de mult. În gropile respective sunt infiltraţii mari de apă. Cu atât mai mult pentru că aceste infiltraţii se duc în pânza freatică şi de acolo din fântânile oamenilor. Suntem pe recepţie. Îi aşteptăm pe cei de la complexurile energetice să ne sprijine cu canalizarea, cu proiectul”, mai menţionează Aristică Paicu.

Vizualizări: 393

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: