Subvenții pentru absolvenții aflați în căutarea unui loc de muncă

Agenția de Șomaj din județul Gorj anunță subvenții importante, atât pentru absolvenții din acest an, cât și pentru angajatori. Până în prezent, doar 464 de absolvenți de liceu s-au înregistrat în bazele instituției și dacă reușesc să-și găsească un loc de muncă pot beneficia  de o primă de instalare de până la 500 de lei. Și angajatorii care angajează tineri abia ieșiți de pe băncile școlii pot primi bani de la stat.

Cei 464 de absolvenți de liceu și facultate sunt în prezent în bazele instituției ca persoane în căutarea unui loc de muncă. Dacă reușesc să găsească un job pe perioadă nedeterminată aceștia ar putea beneficia din partea statului și de o primă de 500 de lei. ”Toți cei care și-au depus dosar pot beneficia gratuit de serviciile pe care le oferă AJOFM Gorj, mă refer la informare și consiliere, mediere a muncii, formare profesională și consultanță privind începerea unei afaceri. Absolvenții care își găsesc un loc de muncă în această perioadă pot beneficia de o primă de încadrare dacă contractul de muncă se încheie pe o perioadă nedeterminată. Primesc o primă echivalentul a 500 de lei, o singură dată, la data la care s-au angajat. Se face un dosar prin care solicită acești bani. Au obligația să rămână angajați un an de zile la angajatorul respectiv”, a spus Ana Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj. Și angajatorii care încadrează în muncă absolvenți din acest an pot beneficia de ajutor din partea statului. Condiția esențială este să le asigure acestora loc de muncă cel puțin 18 luni. ”Angajatorii pot beneficia de subvenție, dacă solicită, prin încheierea unei convenții cu AJOFM Gorj pentru absolvenții promoția 2016. Pentru un absolvent cu studii medii primesc 500 de lei lunar, pentru un absolvent cu liceu și postliceală primesc 1,2 din indicatorul de referință care este 500 de lei iar pentru absolvenții de studii superioare primesc 1,5 din indicatorul de referință. Au obligația să mențină raporturile de muncă minim 18 luni”, a mai spus Ana Maria Niculescu, directorul adjunct al AJOFM Gorj. Anul trecut au fost înregistrați aproape două mii de absolvenți ca persoane în căutarea unui loc de muncă iar mai apoi ca șomeri.

Vizualizări: 233

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: