Sute de elevi gorjeni învaţă în şcoli fără autorizaţie

Elevii din judeţul Gorj au început noul an şcolar în aceleaşi condiţii igienico-sanitare ca şi anii precedenţi. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj spun că în judeţ sunt 73 de unităţi de învăţământ care nu au autorizaţie sanitară. „Avem un total de 673 de unităţi şcolare din care 597 sunt autorizate şi 73 fără autorizaţie sanitară de funcţionare. În mediul urban sunt 101 unităţi din care două funcţionează fără autorizaţie sanitară, iar în mediul rural avem 71 de şcoli şi grădiniţe fără autorizaţie”, a declarat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj. În Târgu Jiu este o singură unitate de învăţământ care nu are autorizaţie sanitară. Este vorba de grădiniţa cu program normal „Ecaterina Teodoroiu”. Cea de-a doua unitate se află în municipiul Motru şi este vorba tot de o grădiniţă . „Cele două unităţi nu au autorizaţie pentru că nu au solicitat acest lucru. Chiar dacă unele unităţi nu au apă curentă, legislaţia prevede că pot avea un bazinet şi în felul acesta pot obţine autorizaţia. Noi le comunicăm decizia de autorizare în 20 de zile lucrătoare de la data solicitării”, a adăugat Marius Boeriu.

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: