Table interactive pentru elevii unui liceu

Cinci table interactive în valoare de 14.000 de lei au fost achiziţionate de Primăria Turceni, cu bani de la bugetul local, pentru liceul din localitate.

"Investim în viitorul orașului nostru, investim în educație. Un număr de 5 table interactive au ajuns la Liceul Tehnologic Turceni. Acestea vor folosi elevilor noștri în diverse prezentări, fiind un mod foarte simplu şi eficient de a-i antrena pe aceștia la o participare activa în timpul orelor. Sunt in curs de instalare 2 - una la laboratorul de informatică şi una la electrotehnică", a anunțat primarul Cristina Cilibiu.

Tabla interactivă un instrument ușor de utilizat, bazat pe tehnologia electromagnetică, care sporește implicarea elevilor și transformă orele de curs în adevărate experiențe interactive.

Utilizarea tablelor interactive sporește nivelul de inventivitate și creativitate. Copiii sunt mai interesați de funcționalitatea acestora și explorează noi opțiuni de utilizare.

Cu ajutorul tablei interactive, informația vine la pachet cu imagini specifice. Astfel, se poate remarca creșterea capacității de memorare, fiind antrenate atât memoria auditivă, cât și memoria vizuală.

Elevii devin mai activi, mai implicați și nivelul de competitivitate crește. Copiii ies la tabla interactivă din plăcere și curiozitate, împinși de dorința de a interacționa.

Vizualizări: 1,655

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Civic-media:

Citește și: