Tâlhari în arest

Poliţiştii au reţinut doi tineri, suspectaţi că în seara de 21 octombrie a.c., prin violenţă, au deposedat un bărbat, de un portofel în care se afla suma de 1.300 lei, un card bancar şi documente de identitate.

În seara zilei de 21.10.2010, orele 22:40, Poliţia Oraşului Rovinari a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către Gheorghe G., de 34 ani, din localitate, despre faptul că a fost tâlhărit de două persoane necunoscute în timp ce se deplasa pe DN 67, în comuna Cîlnic.

Urmare a sesizării, la nivelul I.P.J. Gorj s-a constituit echipă operativă formată din poliţişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, specialişti criminalişti şi poliţişti ai Poliţiei Oraşului Rovinari.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că Gheorghe G., întorcându-se de la fratele său, din comuna Câlnic, satul Dedileşti, în timp ce se deplasa pe DN 67, în apropiere de satul Cîlnic a fost acostat de două persoane necunoscute care prin violenţă l-au deposedat de un portofel în care avea suma de 1.300 lei, un card, permisul de conducere şi cartea de identitate pe numele său, precum şi de geaca cu care era îmbrăcat şi în care se afla un telefon mobil.

Investigaţiile desfăşurate cu profesionalism de către poliţişti au condus la identificarea suspecţilor. Nicolae P.N., de 22 ani şi Gheorghe S.C., de 28 ani,  ambii din comuna Cîlnic, au fost depistaţi de poliţişti în jurul orelor 02:00, pe raza localităţii de domiciliu.

Suspecţii au fost reţinuţi şi conduşi la sediul Poliţiei Oraşului Rovinari. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au recuperat suma de 1.300 lei, geaca şi telefonul mobil, care au fost restituite victimei.

Poliţiştii au dispus reţinerea suspecţilor, urmând ca astăzi 22 octombrie, să îi prezinte Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Biroul de presă al IPJ Gorj

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: