Târgu Jiu: 12 luni de negocieri pentru terenurile necesare şoselei de centură

Sunt slabe şanse ca lucrările de construcţie a variantei ocolitoare a municipiului Târgu Jiu să fie demarate în acest an. Acest lucru reiese din contractul încheiat recent de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) cu firma care se va ocupa de exproprieri. Conform acestei înţelegeri, SC Blom România SRL, câştigătoarea licitaţiei, are la dispoziţiei 12 luni pentru a finaliza negocierile cu proprietarii de terenuri din zonele tranzitate de această variantă ocolitoare.

Autorităţile locale au anunţat deja începerea lucrărilor la această variantă ocolitoare, deşi terenurile pe care se va construi şoseaua încă nu au fost preluate de la cetăţeni. “Am primit o adresă de la cei care se ocupă de centura ocolitoare, suntem convinşi că în perioada următoare se vor face paşi pentru demararea lucrărilor, îi aşteptăm la negocieri, la discuţii. S-a stabilit şi firma care se va ocupa de exproprieri şi lucrul acesta ne bucură pentru că suntem convinşi de faptul că în acest an se va lucra serios la centura ocolitoare. Încă nu ştim exact câţi cetăţeni vor fi expropriaţi”, a declarat săptămâna trecută Aurel Popescu, viceprimarul municipiului Târgu Jiu.

Contractul de prestări servicii pentru întocmirea documentaţiei tehnico-economice în vederea dobândirii prin expropriere/transfer a imobilelor necesare executării lucrării „Varianta de ocolire pe raza localităţilor Târgu Jiu şi Bumbeşti Jiu” a fost câştigat de o societate din Târgovişte. Aceasta are la dispoziţie un an să ducă la îndeplinire sarcinile prevăzute în contract. “Valoarea totală a acestui contract este de 609.760 lei (fără TVA), din care 85% reprezintă finanţare nerambursabilă ce va fi acordată de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, restul sumei fiind asigurată de la bugetul de stat (…) Prestatorul are la dispoziţie o perioadă de 12 luni pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute în contract”, se arată în comunicatul CNADNR din 26 februarie.

Investiţia se ridică la 35 milioane de euro

Varianta ocolitoare de circa 20 km va fi realizată de către societatea italiană Collini Lavori SpA ce a oferit 35 de milioane de euro, aproape jumătate faţă de preţul estimat de autorităţi. În proiect sunt cu­prinse lucrări de amploare, precum poduri peste Jiu, Amaradia şi calea ferată, dar şi două pasaje supratera­ne, ce vor trece peste DN 67. Termenul pentru finalizarea centurii Târgu Jiu este de doi ani, la care se adaugă o perioadă similară pentru notificarea defecţiunilor. Societatea Consitrans, cu sediul în capitală, plătită cu peste două milioane de lei, va supraveghea modul în care constructorul acestei investiţii va utiliza fondurile disponibile şi dacă va executa lucrările conform contractului.

Vizualizări: 186

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: