Târgujienii nu mai au ce arunca

Campania iniţiată de către Primăria Târgu Jiu împreună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj pare să nu dea rezultatele aşteptate. “Marea debarasare”, cum a fost numită această campanie a devenit de fapt mica debarasare. Reprezentanţii operatorului regional de salubrizare nu au reuşit să strângă decât 2 tone de deşeuri de la târgujieni. Dacă în anul 2009, firma Polaris, cea care asigură transportul aparaturii casate, a reuşit să colecteze de la târgujieni peste 20 de tone de aparatură electrocasnică, electrică şi electronică, acum au strâns doar 2 tone. „Astăzi am reuşit să colectăm numai două tone. Probabil că oamenii nu mai dispun de astfel de aparatură sau din cauza situaţiei economice ţin de aparatele vechi până nu mai au ce face cu ele. Acum trei ani când a demarat această campanie erau şase maşini care colectau, acum este numai una singură”, a declarat Florin Munteanu şeful Centrului de Informaţii pentru Cetăţeni din cadrul administraţiei locale. Mare parte din cele două tone de aparatură colectată aparţine unei societăţi comerciale, care a înlocuit vechea aparatură cu una nouă. Aparatura învechită este transportată la depozitul ecologic din cartierul Bârseşti în vederea reciclării.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: