Târgujienii se înghesuie să-şi ridice ajutoarele alimentare de la UE

Peste o sută de târgujieni trec zilnic pe la Direcţia de Protecţie Socială pentru a-şi ridica ajutoarele alimentare primite de la Uniunea Europeană. Până în prezent, mai mult de jumătate dintre beneficiari şi-au ridicat produsele, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când nici un sfert dintre cei trecuţi pe liste nu erau de găsit. “Avem un aflux permanent de cetăţenii care vin să-şi ridice ajutoarele alimentare. Nu ne mai confruntăm cu situaţii ca anul trecut când foarte mulţi nu răspundeau apelurilor noastre. Până în momentul de faţă, un număr de 4115 persoane, din totalul de 7651 de beneficiari şi-au ridicat raţiile de alimente”, a declarat Alina Toader, director adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu. De la începutul acestui program, Direcţia de Protecţie Socială a distribuit peste 57 tone de făină, 28 tone de mălai, 13 tone de paste făinoase, 5 tone de biscuiţi şi 4 tone de zahăr. Primul transport de lapte praf se aşteaptă la începutul lunii viitoare. “Cei care au intrat în categoriile defavorizate după data întocmirii tabelelor îşi pot depune o cerere, însoţită de copia după actul de identitate şi actele doveditoare (cupon de şomaj) pentru a primi ajutoare alimentare la redistribuire”, a mai precizat Alina Toader.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: