Termocentrala Işalniţa, din nou oprită

Termocentrala de la Işalniţa a fost din nou oprită. Un bloc energetic a fost pornit pe 3 iunie, când a fost vizita ministrului Niţă în Gorj, după ce timp ce peste 90 de zile nu a fost produs niciun MW, dar ieri a fost oprit. Când a fost pornită Işalniţa, a fost oprit grupul de cogenerare de la Craiova II. În acest moment niciuna din termocentralele din Craiova nu livrează nimic. Reamintim că sâmbătă, parlamentarii USL din Dolj şi primarul Craiovei, social - democrata Lia Olguţa Vasilescu, s-au întâlnit cu liderii Sindicatului Energetic Craiova, cărora le-au promis sprijin pentru reluarea activităţii. “Am luat act de factorii care pot influența viitorul termocentralelor Ișalnița și Craiova II, centrale de prim rang în cadrul Sistemului Energetic Național și implicit în cadrul Complexului Energetic Oltenia, motiv pentru care declarăm că vom sprijini reprezentanții Sindicatului Energetic Craiova în toate demersurile pe care aceștia le vor face în păstrarea locurilor de muncă și dezvoltarea acestor prodcători de energie doljeni”, se arată în declaraţia semnată de politicienii doljeni.

CE Oltenia lucrează la acest moment cu patru grupuri, două la Turceni şi două la Rovinari, livrând în sistemul energetic naţional circa 900 MWh.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: