Tiki taka gorjeana s-a defectat

Pe val după rezultatele excelente din acest tur, Pandurii au jucat contra Ceahlăului cu gândul la locul 4 și poate un pic și la vacanță. Moldovenii au arătat însă că n-au venit la plimbare la Tg Jiu și au reușit să plece cu un punct. Meritat după cum s-a jucat meciul în care mașinăria de pase a pandurilor a dat cam multe rateuri.

 

Pandurii – Ceahlăul              1-1 (1-1), Stadion Municipal Târgu Jiu, spectatori 4.000.

Au marcat: Maxim (min. 21) / Bădescu (41).

Pandurii: Mingote – Rusu, Viera, Chiricheș, Vlad – Voiculeț, Pintilii (Lemnaru 75), Nistor – Maxim (Grigoraș 65) , Batin, Cardoso (Cristea 68). Antrenor: Petre Grigoraș.

Ceahlăul: Villadsen – Țepeș, Cazan, Forminte, Barna – Achim, Monroy, Onciu, Bădescu, Stana – Gafița. Antrenor: Costel Enache.

Cartonașe galbene: Nistor (21) / Stana (59).

Arbitrii: Alexandru Deaconu – Bogdan Gheorghe, Petruța Iugulescu.

 

Din preconizata sărbătoare, Pandurii ar putea avea parte de un final de an cam trist. Egalul cu Ceahlăul nu-i ajută deloc pe elevii lui Grigoraș care pot încheia anul pe locul 7. Cu moldovenii nu le-a mai ieșit jocul obișnuit.

 

Au dominat dar degeaba

La finalul celui mai bun tur din istoria clubului, gorjenii ținteau victoria finală și cu Ceahlăul și aveau toate motivele s-o obțină. Oamenii au venit la stadion așteptând un alt spectacol după 5-2 cu Chiajna săptămâna trecută, dar nu l-au mai primit. Pandurii au început bine meciul dar dominația lor a părut sterilă. Doar Voiculeț și Cardoso au amenințat poarta oaspeților în primele 20 de minute, replica venind din partea neobositului Gafița. Oamenii lui Grigoraș au dat lovitura în minutul 21 după un șut puternic al lui Voiculeț care a fost respins în față de portar iar Maxim a îndeplinit o simplă formalitate. Gorjenii au continuat să preseze și au făcut faza meciului în minutul 27. Cardoso a respins acrobatic din foarfecă în apărare, mingea a ajuns la Nistor care i-a pasat ideal lui Batin dar atacantul a tras fix în Villadsen. Avea să regrete acea ratare uriașă. Maxim și Cardoso au mai ratat și ei două șanse bune până când moldovenii și-au arătat decisiv colții pe contraatac. Bădescu a scăpat singur pe lângă o apărare visătoare și l-a lobat elegant pe Mingote pentru 1 la 1. Exact înainte de pauză, gorjenii au primit o lovitură ce i-a zdruncinat.

 

Fotbal în ritm super alert !

În partea a doua nu s-a mai ținut cont de nimic. Nici de strategie, nici de riscuri, de nimic. Ambele echipe s-au atacat și contraatacat pe rând în speranța că vor da lovitura de grație. Spre meritul lor, moldovenii au jucat curajos, nu s-au închis în apărare și au continuat să hărțuiască apărarea din ce în ce mai riscantă a lui Grigoraș. Tot Maxim a avut prima șansă de a înscrie dar a trimis peste în timp ce Gafița a semnat o ocazie uriașă, cap peste din câțiva metri. Jocul pandurilor scârțâia dar chiar și așa Voiculeț și Batin au trecut aproape de fericire la două faze consecutive. Moldovenii au replicat puternic prin același Gafița dar atacantul a ratat incredibil singur singurel cu Mingote în minutul 72. Surprinzător, oamenii lui Enache au fost mai periculoși într-un final în care inspirația i-a părăsit aproape definitiv pe panduri. Stana a tras însă peste de la marginea careului iar ultima ocazie i-a aparținut lui Lemnaru. Lovitura de cap a atacantului a fost respinsă in extremis de portar în prelungiri iar cele două echipe au împărțit punctele. Rezultat just dacă e să judecăm după modul cum s-a jucat.

Vizualizări: 93

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: