Tinerii de la Pandurii s-au bătut singuri în meciul cu Petrolul

Pandurii Târgu Jiu a avut mare ghinion la meciul cu Petrolul Ploieşti, când oaspeţii s-au impus cu scorul de 1-0 fără a reuşi să înscrie. Cei care au înscris au fost elevii lui Adrian Bogoi, mai întâi în poarta Petrolului, dar golul lui Patrick Popescu  a fost anulat, şi apoi în propria poartă, Bogdan Vişan fiind cel care a fost creditat cu autogolul.

Petrolul a venit la Târgu Jiu din postura de favorită, dar nu a arătat ca o echipă care să fie superioară puştilor de la Pandurii. Cu jucători mult mai experimentaţi pe teren şi cu un moral bun pentru meciurile din deplasare, de unde petroliştii au luat înaintea acestui meci zece puncte, echipa lui Flavius Stoican pornea favorită la Târgu Jiu.

Ploieştenii au început mai bine jocul şi au dominat uşor startul partidei, dar fără ocazii clare de gol. După ce petrolistul Bratu a executat în zid o lovitură liberă, cei de la Pandurii au reuşit să înscrie dar golul le-a fost anulat în minutul 13. După o pasă filtrată în careu, Patrick Popescu a scăpat singur, a preluat mingea şi a înscris pe lângă Avram, însă golul a fost anulat pentru offside. Pandurii au dominat al doilea sfert de oră al jocului spre nemulţumirea celor 50 de fani ai Petrolului care au început să le reproşeze favoriţilor că nu joacă fotbal şi până la final le-au cântat doar "Jucaţi fotbal!".

În minutul 15 Vasilescu a centrat de pe stânga, din prima, Popescu a plonjat în faţa careului mic, însă nu a mai ajuns la minge pentru a o devia pe poartă. O accidentare le-a afectat în minutul 22 sistemul de joc celor de la Petrolul care nu şi-au mai revenit după ce Sîrghi a părăsit terenul accidentat.

Imediat după pauză, la o fază de atac a petrolului portarul  gorjenilor, Iulian Dinu, a salvat autogolul după o deviere din careul mic a lui Oiţă, respingând aproape de pe linie în stânga. Mingea a fost recuperată de Younes Hamza, care a centrat în faţa porţii, de unde tânărul Vişan a încercat să respingă dar balonul s-a dus spre propria poartă lovindu-l în drum spre plasa porţii şi pe portarul Dinu care încercase să se replieze şi să respingă din nou.

Petrolul a preluat conducerea graţie unui autogol iar Pandurii au mai avut doar câteva încercări timide de a marca. În minutul 57 Trancă a bătut pe poartă o lovitură liberă din stânga mingea fiind reţinută de  Avram.

În ultimul minut de joc Pandurii au cerut să se acorde henţ în careu şi penalty la Bărboianu, însă centralul a dat corner.  După ce s-a executat cornerul Oiţă a reluat cu capul din 6 metri, iar Avram a prins mingea.
Pandurii rămâne şi după acest meci fără nici o victorie pe teren propriu şi păstrează penultima poziţie din clasamentul Ligii 2. 

Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti  0-1

Stadion: Municipal - sintetic (Târgu Jiu - Gorj); Spectatori 350

Pandurii: Iul. Dinu - Oiţă (cpt.), Vişan, P. Chiş, Vasilescu, Lu Yuefeng, Trancă, Kazuki, Nic. Cotolan, P. Popescu, Rasoveanu

Rezerve: Mih. Cotolan - Du Ho Kim, D. Unguru, Erhard, Nichifor, D. Ciobanu, R. Cristea. Antrenor: Adrian Bogoi

Petrolul: R. Avram (cpt.) - Bărboianu, Al. Olaru, Sîrghi, Ant. Manolache - Al. Zaharia, Cioinac, Măd. Mihăescu, M. Bratu - Younes, Arnăutu

Rezerve: C. Lungu - Ianis Stoica, Ţicu, D. Meza Colli, Guy, Tudor Şaim, Rob. Enache. Antrenor: Flavius Stoican

Arbitru: Dan Florin Dreve (Cluj-Napoca); Asistenţi: Marius Bălan (Dej) şi Petrică Ionuţ Cîmpeanu (Cluj-Napoca); Rezervă: Ionela Alina Peşu (Craiova) şi Zaharia Ciev (Timişoara) şi Horaţiu Stănescu (Craiova).

Rezultate şi program etapa  a 10-a

Sâmbătă, 5 Octombrie

Farul Constanţa - Sportul Snagov        1-0

CS Mioveni - FK Csikszereda      3-0

Daco-Getica Bucureşti - Dunărea Călăraşi   2-3

Concordia Chiajna - Metaloglobus Bucureşti         1-1

CSM Reşiţa - Viitorul Pandurii Târgu Jiu       1-7

Pandurii Târgu Jiu - Petrolul Ploieşti     0-1

ASU Politehnica Timişoara - Campionii FC Argeş          3-0

         Duminică, 6 Octombrie

Universitatea Cluj - Ripensia Timişoara         13:00

         Marţi, 8 Octombrie

Turris Oltul Turnu Măgurele - SCM Gloria Buzău   19:30

         Miercuri, 20 Noiembrie

Rapid - UTA Arad       14:00

Vizualizări: 1,538

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: