Toni Greblă, la DNA: Nu mă dezic de finul meu!

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost, joi, din nou la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă. Toni Greblă a declarat, la ieşirea de la DNA, că a oferit noi lămuriri anchetatorilor în legătură cu acuzaţiile care i se aduc şi va face acest lucru ori de câte ori este nevoie, precizând că ştie că afectează imaginea Curţii Constituţionale, dar că nu se poate dezice de finul său, Ion Bîrcină.

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă a spus, după ce a fost audiat aproximativ trei ore la DNA, că a răspuns la întrebările anchetatorilor şi că va face acest lucru ori de câte ori i se va cere. Întrebat dacă îşi dă demisia de la Curtea Constituţională, Toni Greblă a spus că, "după o perioadă de timp", va lua o decizie şi în acest sens. Greblă a precizat că este în concediu şi că deocamdată Curtea Constituţională nu are activitate.

Judecătorul Toni Greblă a mai arătat că ştie că situaţia în care se află afectează imaginea Curţii Constituţionale, dar a ţinută să precizeze că Ion Bîrcină este "finul şi prietenul său" şi că nu se va "dezice" de acesta."Bîrcină este prietenul şi finul meu, şi nu pot acum să mă dezic de el, chiar dacă, din punct de vedere al imaginii, sunt de acord că nu a produs cea mai bună imagine din lume", a mai spus Toni Greblă.

Judecătorul constituţional Toni Greblă este urmărit penal pentru trafic de influenţă, constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, în scopul obţinerii de bani sau bunuri necuvenite. Acuzaţiile i-au fost aduse la cunoştinţă în 22 ianuarie, când a fost dus de anchetatori cu mandat la Direcţia Naţională Anticorupţie. Toni Greblă a intrat în concediu de odihnă din 27 ianuarie, după ce cazul său a fost discutat la Curtea Constituţională. (A.A.)

Vizualizări: 77

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: