Traficaţii de Xanax au scăpat de cătuşe!

Cei patru gorjeni încătuşaţi de procurorii DIICOT în toamna anului trecut pentru că erau implicaţi într-o reţea de trafic de stupefiante au mari şanse să înceapă anul 2016 fără cătuşe. Magistraţii Tribunalului Gorj au decis la sfârşitul săptămânii trecute să îi plaseze pe cei în cauză sub control judiciar, respingând astfel solicitarea celor de la DIICOT Târgu Jiu de a-i mai ţine în spatele gratiilor, decizia nefiind însă una definitivă, procurorii mai având o şansă în demersul lor la Curtea de Apel Craiova, doi dintre ei fiind deja în arest la domiciliu pe parcursul sărbătorilor de iarnă. Cei patru îşi procurau medicamentele de la diferite depozite ale unor farmacii din ţară sau chiar direct de la fabricile din Cluj şi Iaşi, după care vindeau marfa în Norvegia şi Suedia. Preţul obţinut de traficanţi era cuprins între 1 şi 3 euro pe comprimat, câştigurile indivizilor fiind substanţiale. De altfel, în momentul flagrantului cei prinţi de mascaţi aveau asupra lor 6000 de pastile cu conţinut stupefiant, la percheziţiile ce au urmat mai găsindu-se 18.750 de bucăţi, dar şi 40.000 de lei. Cei patru sunt Dumitru Marius, Brebenică Elvis, Dumitru Perişor şi Scornea Vasile Alin. (G.I.)

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: