Traian Predulescu s-a stins din viaţă la muncă

Traian Predulescu a fost unul dintre antrenorii care au muncit cea mai mare parte a carierei de fotbalist şi antrenor pentru Pandurii. Cunoscut în Târgu Jiu ca fost jucător al echipei Pandurii dar şi antrenor al echipei mari în perioada în care echipa din Târgu Jiu încerca să atace pentru prima dată promovarea în prima ligă, fiind antrenor secund al antrenorilor Mihai Stelescu, Gabi Zahiu şi Emil Săndoi. Din păcate acesta a plecat mult prea devreme la ceruri decedând înainte de a se putea bucura prea mult de promovarea echipei mari în prima ligă. A murit la data de 25 august 2005 pe când se afla la un turneu cu grupa de copii născuţi 1993 de la Pandurii, în urma unui infarct, chiar în microbuzul cu care copii se deplasau la meci. În prima fază clubul refuzase să trimită copii la turneu, dar la insistenţa acestora s-a plecat totuşi la competiţie fără să se ştie de problema medicală a antrenorului. A doua zi după ce copii au ajuns la turneu, în timp ce microbuzul se deplasa spre terenul unde avea loc competiţia, antrenorul Traian Predulescu a suferit un infarct. Deşi a  fost transportat de urgenţă la spital la Buftea nu a mai putut fi salvat fiind constata doar decesul.

Pentru clubul Pandurii numele lui Traian Predulescu înseamnă mai multe pagini de istorie a echipei gorjene, pagini scrise atât ca fost jucător cât şi ca antrenor secund al echipei mari.  Ca fotbalist Traian Predulescu a evoluat la echipele din Sadu şi Târgu Jiu reuşind în ultimi ani de viaţă să termine şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport la o vârstă destul de înaintată şi având colegi acolo o serie de jucători de la Pandurii. Ca antrenor acesta a lucrat cu majoritatea tehnicienilor care au pregătit Pandurii la promovarea în Liga I, fiind secund al antrenorilor Doru Mihuţ, Mihai Stelescu, Gabi Zahiu şi Emil Săndoi.

Vizualizări: 544

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: