Trăiesc din alocaţiile copiilor, dar s-au obişnuit cu sărăcia

Familia Muja din comuna Godinești se luptă cu sărăcia de ani de zile. Toți cei opt membri ai familiei locuiesc în două cămăruțe din satul Rătez, un sat pe cale de dispariție pentru că în timp s-a depopulat considerabil. Mama celor șase copii, toți minori, se ocupă doar de îngrijirea lor și a gospodăriei, în timp ce tatăl muncește cu ziua prin comună să le asigure copiilor un trai decent. Chiar dacă trăiesc de pe o zi pe alta, familia Muja nu ar vrea să plece din acest sat. S-au obișnuit să trăiască cu griji și să fie chibzuiți.

În satul Rătez din comuna Godinești își trăiesc zilele șase copilași, cel mai mic având doar un anișor. Familia Muja își are gospodăria undeva la mijlocul satului, fiind cea mai tânără din toată așezarea, căci satul s-a depopulat considerabil în timp. Cei doi părinți sunt încă în putere, capul familiei, Mihai Muja, muncește cu ziua prin sat, iar femeia se ocupă de gospodărie și de cei șase minori. Copiii au grijă unul de altul, pentru că treburile la țară sunt multe și trebuie să le asigure traiul zilnic. ”Este greu, dar ce putem face. Eu muncesc la primărie ca să iau ajutor social, iar soția are grijă de copii acasă. Mai avem alocațiile lor, încercăm să ne descurcăm. Mergem o dată pe lună la Motru să ne facem aprovizionarea și în rest trăim așa cum putem. Punem în grădină primăvara, muncim pământul și ne asigurăm hrana. Ne-am obișnuit așa”, a spus Mihai Muja, capul familiei.

Singurul venit al familiei îl constituie alocațiile micuților și ajutorul social de la primărie. Cel mai mic membru al familiei a avut grave probleme de sănătate, fiindu-i necesar un lapte special. Părinții nu au avut cu ce să-i asigure hrana, așa că ajutorul de la primărie a fost singura șansă de salvare a micuțului. ”A luat un microb și a făcut dizenterie. A fost nevoie de un lapte special pentru el, iar noi nu aveam de unde să dăm atâția bani. Ne-au ajutat de la primărie și i-au cumpărat direct laptele pentru un an de zile. Încercăm să le asigurăm de toate, în limita posibilităților. Am grijă de ei, îi spăl, le fac mâncare, mergem după lemne ca să ne încălzim, creștem păsări pe care le tăiem apoi iarna, ne descurcăm”, a spus mama minorilor.

Sărăcia a devenit pentru cei doi soți un stil de viață, se simt bine cu neajunsurile lor și nici nu mai speră la un trai mai bun. Vor doar ca micuţii să învețe carte, să plece din acest sat și să-și facă un rost mai bun în alte părți. ”Le doresc să învețe carte, să plece din sat la școli, să-și facă un rost în viață. Noi nu mai avem unde să ne ducem, ne place aici, casa o întreținem, atât cât avem”, a spus Mihai Muja. Cel mai mare copil, Daniel, are grijă de frățiorii lui mai mici, dar își ajută și părinții în gospodărie. La vârsta lui știe că are responsabilități, însă ca orice copil are vise și speranțe. Întrebat cu ce jucărie i-ar plăcea să se joace, Daniel a răspuns simplu... o camionetă. ”Am grijă de frații mei, la școală mă duc cu microbul, vine și ne ia de la intrarea în sat. Mami are grijă de noi, și tati, ne cumpără câteodată dulciuri. Ne uităm la desene la televizor. Mi-ar plăcea să am o camionetă”, a spus Daniel Muja. Sărăcia unui sat care altădată era o comună plină de viață a ajuns din urmă o familie de oameni tineri și îi condamnă să trăiască zilnic cu griji și cu nevoi.

Galerie foto



Vizualizări: 876

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: