Transalpina scumpeşte brânza la piaţă

Turiştii care se bucură de construirea celei mai moderne şosele din România nu mai au motive la fel de mari de satisfacţie atunci când merg la piaţă pentru a cumpăra brânză de la ciobani, asta dacă nu şi-au luat-o din vârful muntelui. De câteva zile aceştia au majorat preţurile şi nu au găsit altă scuză mai bună decât că scumpirea este generată de …Transalpina. Kilogramul care până recent costa 15 lei s-a majorat acum cu peste o treime, noul preţ al brânzei de oaie fiind de 20 de lei, cam cât cel de caşcaval sau chiar carne. Motivaţia celor de la piaţă este simplă. Cei care vin aici să vândă brânză nu dau vina nici pe secetă nici pe lipsa nutreţurilor, ci pe şoseaua din vârful muntelui, explicaţia lor fiind oarecum logică. „Noi vindem aici toată ziua, avem tot felul de controale pe cap, ne ceartă cei de la piaţă şi dacă nu avem mesele puse în linie, găsesc ei tot felul de motive, dar dacă mergeţi pe Transalpina veţi vedea că un kg de brânză nu mai costă 15 lei. S-a scumpit, e 20 de lei, iar acolo nu te întreabă nimeni de acte, de gresie, de faianţă, merg oamenii şi la stână şi iau direct din putină, sunt chiar bucuroşi, deşi condiţiile sunt dintre cele mai bune. Şi, atunci, noi să nu vindem la acelaşi preţ- Să dăm noi mai ieftin aici la Tg Jiu decât e brânza pe Transalpina-”, întreabă retoric ciobăniţele devenite vânzătoare de „produse lactate de origine ovină”.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: