Trimis în judecată pentru viol şi incest

Şi-a violat fiica în vârstă de 9 ani timp de câteva luni. Fetiţa din Târgu Cărbuneşti şi-a luat inima în dinţi şi a povestit învăţătoarei prin ce trecea, iar aceasta din urmă a anunţat poliţia. Procurorii l-au arestat preventiv încă din primăvară, iar în această săptămână l-au trimis în judecată sub acuzaţia de incest. Constantin Pahonţu riscă până la 25 de ani de puşcărie.

Constantin Pahonţu a divorţat de soţia sa încă din anul 2000, la puţin timp după naşterea fetiţei. Autorităţile au decis ca micuţa să rămână în grija tatălui. Totul a decurs bine până când fetiţa a ajuns la vârsta de 9 ani. De atunci viaţa micuţei a devenit un coşmar. Tatăl său o obliga să se uite împreună pe site-uri porno, după care o viola. Potrivit procurorilor, faptele s-ar fi petrecut din vara anului 2009 şi până în aprilie 2010, când a fost reţinut de poliţişti.

Deşi avea numai 9 ani, fata şi-a luat inima în dinţi şi i-a povestit mai întâi unei colege, apoi învăţătoarei. A spus că i-a fost teamă să vorbească, deoarece tatăl ei o ameninţa că, dacă va spune ceva, va ajunge la „un centru pentru îngrijirea copiilor fără părinţi”.

„Procurorii l-au trimis pe bărbat în judecată sub acuzaţia de viol şi incest. Potrivit legii, acesta riscă între 10 şi 25 de ani de detenţie”, a declarat Cristina Ciobanu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: