Trotea, mandat prelungit la şefia CE Rovinari

Mandatul de director general interimar al Complexului Energetic Rovinari va fi prelungit pentru Tiberiu Trotea, începând cu 1 august, preşedintele Consiliului de Administraţie al unităţii, Marcel Hoară dezminţind astfel informaţiile din ultima vreme cu privire la o posibilă schimbare la nivel de vârf.

Marcel Hoară afirmă că eventuale schimbări pot fi făcute în eşaloanele inferioare ale structurilor de conducere ale unităţii, dar nu la nivel de vârf. „Nu există motive pentru a o schimbare a actualului director general interimar şi, în consecinţă, mandatul acestuia va fi prelungit fără probleme. În cadrul structurii executive s-au mai făcut şi se mai pot face unele schimbări, dar nu şi în privinţa directorului general”, a menţionat Hoară.

Tiberiu Trotea a fost numit director general interimar al CE Rovinari la sfârşitul lunii ianuarie, după ce predecesorul său, Gheorghe Daviţoiu, a demisionat din funcţie, din motive personale. Mandatul de trei luni al lui Trotea a fost prelungit la începutul lunii mai pentru o perioadă de trei luni.

Trotea va avea de acum încolo şi un purtător de cuvânt în persoana fostei jurnaliste Diana Milea, angajată de mai bine de un an ca jurist în cadrul CE Rovinari. Complexul energetic l-a avut la în ultimii ani ca purtător de cuvânt pe fostul jurnalist Leonard Filip, numit în funcţie încă din perioada în care director general era Laurenţiu Ciurel. Vara aceasta, pentru scurt timp, locul acestuia a fost luat de către Delia Chircă, o apropiată a lui Ciurel, lucru pe care şefii complexului energetic l-au aflat după ce au luat decizia de numire a acesteia în funcţie.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: