Tunel secret între Mexic și Statele Unite

Armata mexicană a descoperit sâmbătă un tunel săpat sub granița cu Statele Unite, în sectorul Tijuana și San Diego. 

De partea americană, în apropierea liniei de demarcație a frontierei, 25 de migranți au fost reținuți de o patrulă, "în momentul în care ieșeau din pasaj", a precizat o sursă din rândul poliției care a dorit să își păstreze anonimatul.

Intrarea în tunel a fost descoperită în urma unui apel telefonic raportând "prezența unor persoane înarmate într-un depozit în care a fost găsită excavația", a precizat într-un scurt comunicat Ministerul mexican al Apărării.

Nu este pentru prima dată când sub frontiera dintre Mexic și Statele Unite este descoperit un tunel. Aceste subterane sunt în general utilizate pentru a trece migranți atrași de "visul american" sau droguri către SUA, principalul consumator de cocaină sud-americană din lume.

Vizualizări: 1,071

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: