Turceni: Prinşi când vindeau cannabis la kilogram

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Craiova şi procurori DIICOT Craiova au prins în flagrant delict un bărbat, care ar fi încercat să vândă un kilogram de cannabis, pentru 10.000 de lei, în Turceni (Gorj). Pe 6 aprilie, poliţiştii şi procurorii au efectuat două percheziţii, una la locuinţa bărbatului prins în flagrant delict şi cealaltă la cea a unui alt bărbat bănuit. În urma percheziţiilor au fost identificate şi ridicate aproximativ un kilogram de inflorescenţe, pungi cu seminţe de plante, precum şi ghivece cu plante de cannabis. Procurorul de caz a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului prins în flagrant delict, urmând să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă. Faţă de cel de-al doilea bărbat, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 30 de zile. Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de cultivare şi vânzare de droguri de risc. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale — Inspectoratul General al Poliţiei Române. Activităţile s-au desfăşurat cu sprijinul jandarmilor. (M.M.)

Vizualizări: 114

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: