UCB a redus posturile şi salariile

Criza economică a afectat serios Universitatea „Constantin Brâncuşi„ (UCB) din Târgu-Jiu. Astfel, noul an universitar începe cu veşti proaste pentru  profesorii acestei unităţi de învăţământ. Orele suplimentare vor fi plătite la jumătate iar pentru a primi salariu de bază întreg un profesor va trebui să muncească în plus.

Profesorii din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi„vor munci mai mult anul acesta dacă vor  să îşi primească salariu de bază. Decizia aparţine conducerii Universităţii care a considerat că în plină criză economică singura soluţie pentru ca angajaţii unităţii să primească salarii până la sfârşitul anului ar fi diminuarea cheltuielilor salariale şi totodată a numărului de posturi.

Reduceri de salarii şi posturi

„Reducerile pentru personalul nedidactic au fost prin reducerea salariului de bază cu 30%, pentru cadrele didactice reducerile au fost realizate prin creşterea normei cu două până la cinci ore. De asemenea, veniturile în afara salariului de bază respectiv sistemul de plată cu ora sau ore suplimentare au fost reduse cu 50% .

Cea mai mare reducere s-a făcut la Departamentul ID din cadrul Universităţii respectiv de 50%, urmând Facultatea de Ştiinţe Economice unde posturile au fost reduse cu 30%. şi facultatea de inginerie cu 8%“, a precizat Liviu Neamţu, purtător de cuvânt UCB.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Universităţii, Liviu Neamţu, un profesor de la Universitatea „Constantin Brâncuşi„  are un salariu de 30 de milioane de lei, un lector câştigă lunar 16-17 milioane lei vechi, un asistent universitar 10 milioane iar o secretară debutantă puţin peste 500 de lei. Criza financiară a afectat Universitatea încă din luna aprilie când salariile personalului  didactic auxiliar din cadrul Universităţii au fost reduse cu 30%.

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: