Ultima sesiune de depunere a declaraţiilor pentru cota de lapte

Circa 4000 de gorjeni, producători deţinători de cotă de lapte pentru vânzări, şi trei agenţi economici, în calitate de cumpărători lapte îşi pot depune declaraţiile privind cota de lapte începând de astăzi. Conducerea APIA Gorj avertizează că producătorii de lapte care nu îşi vor depune declaraţiile până la data de 14 mai riscă să li se retragă cota individuală de lapte, iar cumpărătorii riscă penalităţi pentru fiecare zi calendaristică de întârziere. Începând cu anul viitor această  Cota va fi eliminată estimându-se o concurenţă mai mare pe piaţa laptelui.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj informează operatorii care achiziţionează lapte, precum şi producătorii care au cotă de lapte pentru vânzări directe, că începând de astăzi îşi pot depune declaraţiile anuale privind livrările, respectiv vânzările, realizate în anul de cotă 2013/2014. Aceasta este  ultima sesiune în care se vor mai depune declaraţii privind cota de lapte. „Anul de cotă se încheie la 31 martie, iar declaraţiile anuale trebuie completate şi depuse la APIA până la data de 14 mai inclusiv. Începând cu anul 2015, va fi eliminată Cota de lapte, adică limita admisă pentru producţia de lapte din ţările Uniunii Europene, ceea va duce la liberalizarea acestui sector, estimându-se un import masiv de lapte în ţările UE şi implicit o concurenţă mai mare pe piaţa laptelui”, a declarat Constantin Negrea, directorul APIA Gorj.

În sistemul de administrare al cotei de lapte pentru judeţul Gorj figurează un număr de 3.921 producători care deţin cotă pentru vânzări directe şi trei agenţi economici care achiziţionează lapte. Este vorba despre SC Arte Import Export SA, SC Sekam Prod SRL şi SC Paty Victory SRL. „Formularele de cerere vor fi transmise de către instituţia noastră prin poştă pentru fiecare fermier urmând a fi completate şi retransmise fie prin poştă sau direct la compartimentul cotă de lapte din Târgu-Jiu, Componenta 2 Bârseşti până la termenul limită. În cazul cumpărătorilor de lapte, declaraţia anuală se depune la centrul regional APIA”, a mai precizat Constantin Negrea.

Vizualizări: 168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: