Umbra lui Năstase îl ofileşte pe Ponta

Victor Ponta va pierde puncte importante în cursa prezidenţială, dacă parlamentarii nu dau aviz pentru urmărirea penală a celor cercetaţi de DNA în dosarul „Microsoft”, cel privind şpăgi de zeci de milioane de euro luate în vremea guvernării Năstase, în cea mai mare parte. Zilnic ajung în presă detalii relevante din anchetă, de unde aflăm cum preţurile erau umflate de minimum două ori, uneori chiar şi de zece ori. PSD va bloca însă ancheta în parlament, nu doar pentru a o proteja pe Ecaterina Andronescu, ci şi pe alţi lideri importanţi ai partidului, dar şi pe oamenii de afaceri care îl susţin financiar.

Ponta este cu adevărat între ciocan şi nicovală, nu atât pentru că apare şi numele lui în dosar, cât pentru că, dacă alege să protejeze hoţii, va pierde electoratul. Oricât de mult vor încerca unele televiziuni să ocolească subiectul, ori să îl cosmetizeze, amploarea anchetei le reaminteşte românilor de guvernarea anilor 2000-2004, de mafia personală a lui Adrian Năstase, care abia acum face obiectul unei anchete serioase. Dosarele „Trofeul calităţii”, „Zambaccian” şi „Mătuşa Tamara” au fost nimic pe lângă ce se anunţă a fi dosarul informatizării şcolilor din România, care i-au transformat pe mulţi politicieni în milionari. Şi lucrurile nu se vor opri aici, pentru că prin aceleaşi metode au fost informatizate şi ministerele, agenţiile, a fost securizată graniţa României. Martorul secret, care a decis să colaboreze cu DNA, ştie din interior cum funcţiona această mafie. A spus tot, cum şpaga era jumătate din contract, cum era transferată din conturile firmelor în buzunarele politicienilor.

Sigur, în acele vremuri, Năstase era şeful mafiei, iar Ponta un biet şef al Corpului de Control, trimis să îi şantajeze pe cei care nu consimţeau să împartă cât trebuie, cui trebuie. Să nu uităm că aşa l-a ajutat şi pe Şova să până mâna pe contractele de asistenţă juridică de milioane de euro de la complexurile Turceni şi Rovinari. Acum, Năstase este doar o umbră, iar Victor Ponta este, cel mai probabil, viitorul preşedinte al României. Dacă se va întâmpla asta, vom avea ocazia să vorbim mult despre mafia personală a lui Victor Ponta. Asta dacă vom mai putea să vorbim.

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: