Un an cu suspendare pentru „act sexual cu un minor”

Verdict al magistraţilor de la Judecătoria Târgu Jiu într-un dosar în care un bărbat a fost trimis în judecată pentru acuzaţia de „act sexual cu un minor”. Pedeapsa nu este una atât de gravă după cum pare acuzaţia la prima vedere, judecătorii stabilind ca inculpatul să fie condamnat la un an de închisoare, cu suspendare.

Dumitru Şchiopan s-a ales cu dosar penal după ce i-a picat cu tronc o minoră din Tismana. El este din Mehedinţi, iar fata l-a urmat acasă fără prea mari regrete că şi-ar părăsi familia. Tatăl minorei a început cu doi ani în urmă o serie de demersuri, deschizând chiar un proces pe cale civilă la Judecătoria Baia de Aramă, pe care însă l-a pierdut. La vremea respectivă bărbatul a venit şi la redacţia Pandurul pentru a spune necazurile pe care le are. „Totul a început de la sora lui care e măritată în sat, peste drum de mine. Aşa s-au cunoscut. Ea îi spunea vezi că vine la ora asta în locul cutare şi pleca. Am şi alergat după ea într-o noapte când a fugit pe geam. A doua zi am mers cu ea la medicul legist şi i-am luat certificat medico-legal de unde rezultă că fusese deflorată recent. Era aiurită, nu te mai puteai înţelege cu ea. O ţin drogată. I-au cumpărat ţigări din alea etnobotanice. Eu voiam să o dau la şcoală. Urma să meargă în clasa a noua”, declara tatăl minorei la vremea respectivă, la acel moment şi fata spunând că ea nu mai vrea acasă la părinţii ei.

Acum magistraţii au stabilit ca individul care s-a îndrăgostit de o minoră să fie bun de plată, chiar dacă sumele nu sunt cine ştie ce. „Obligă inculpatul la plata către partea vătămată minoră Frăţilescu Vasilica, la plata sumei de 400 de lei daune morale. Obligă inculpatul la plata sumei de 500 de lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, va fi suportată în avans din fondurile Ministerului Justiţiei”, se arată în decizia judecătorilor, care nu este definitivă.

Vizualizări: 275

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: