Un nou focar de rabie în Gorj

Un nou focar de rabie a fost identificat în judeţul Gorj în data de 5 martie, la o  vulpe ucisă într-o gospodărie din comuna Bâlteni. Acesta este al treilea focar înregistrat de la începutul anului, primul fiind diagnosticat la o vulpe în satul Poieniţa din localitatea Bustuchin, iar al doilea la un câine fără stăpân în localitatea Fărcăşeşti. Vulpea turbată a pătruns în gospodăria unui cetăţean din satul Peşteana Jiu, manifestând semne nervoase ce puteau fi atribuite rabiei. În urma examenului complex de laborator efectuat în cadrul Laboratorului Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj a fost dignosticată rabia la respectivul animal şi au fost instituite măsurile sanitare veterinare specifice boli. Reprezentanţii Direcţiei Veterinare amintesc că rabia este o zoonoză ce nu poate fi tratată, singura măsura de prevenire a bolii fiind reprezentată de vaccinarea antirabică anuală obligatorie a carnasierelor domestice, acţiune a cărei manoperă este plătită din bugetul instituţiei pentru câini şi de către proprietari pentru pisici. Vaccinul este pus la dispoziţie gratuit medicilor veterinari de liberă practică împuterniciţi. (D.M.)

Vizualizări: 147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: