Un şef din primăria Târgu Jiu, bunicul unui băieţel francez

Simion Cocolea, şeful Compartimentul Licitaţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a devenit bunic în urmă cu aproximativ o săptămână. Pentru a-şi vedea nepoţelul a fost nevoit să meargă în Franţa întrucât unica sa fiică locuieşte în oraşul Rouen de mai bine de şase ani. Deşi este încântat de civilizaţia şi stilul de viaţă al francezilor, Simion Cocolea spune că niciodată nu i-a trecut prin gând să părăsească definitiv Gorjul.

Simion Cocolea, şeful Compartimentului Licitaţii din cadrul Primăriei Târgu Jiu, este în al nouălea cer. De aproximativ o săptămână a devenit bunicul unui băieţel frumos şi sănătos. Deşi îşi iubea nepotul încă dinainte de a se naşte, Simion Cocolea a simţit o emoţie deosebită când l-a văzut. Fiica sa, Gabriela, unicul copil, s-a căsătorit cu un francez, cunoscut la o expoziţie în Bucureşti. De mai bine de şase ani şi-au întemeiat o familie şi s-au stabilit în Franţa. “Fiica mea locuieşte <-xml:namespace prefix = st1 ns = "urn:schemas-microsoft-com:office:smarttags" />la Rouen, iar ultimele concedii le-am petrecut în Franţa. Anul acesta am avut şi un motiv în plus să o vizitez întrucât vineri a născut un băieţel. Nepoţelul meu, Alexandre, a fost dorit şi aşteptat cu emoţie de întreaga familie. Îl iubesc foarte mult şi îmi pare rău că nu am reuşit să stau mai mult cu el. Soţia mea a rămas în Franţa pentru a o ajuta pe Gabriela. La francezi, concediul de maternitate este de doar patru luni, iar fata mea va trebui să se întoarcă la serviciu”, a declarat Simion Cocolea.

Niciodată nu ar pleca definitiv din Gorj

Simion Cocolea este foarte încântat de nivelul de civilizaţie al francezilor. Cu toate acestea, spune că niciodată nu ar pleca definitiv din Gorj. “Îmi place Franţa, îmi place ordinea şi nivelul de civilizaţie al francezilor, însă nu mi-a trecut niciodată prin gând să stabilesc acolo. Mi-am făcut casă la Bâlta tocmai pentru că speram să-mi căsătoresc fata în România. Am gospodărie şi îmi place să mă ocup de ea. În fiecare week-end merg la muncă. O dată pe lună ajung şi Grădiştea, la Vâlcea, unde locuiesc părinţii soţiei şi îi mai ajut şi pe ei la treabă. După ce voi ieşi la pensie mă voi ocupa mai mult de agricultură, însă nu mă voi muta în Franţa. Poate voi sta mai mult timp pe la fiica mea, însă nu voi renunţa la Gorj. Când va creşte nepoţelul meu îl voi lua pe el aici pentru a-l învăţa să vorbească şi româneşte. Aşa că voi avea cu ce să-mi ocup timp”, a precizat Simion Cocolea.  

PASIUNI

Simion Cocolea este pasionat de grădinărit şi de viticultură. “Îmi place să mă ocup de grădinărit şi de viticultură. La Bâlta am aproximativ 20 de ari de viţă de vie, de care mă ocup singur. Când merg în Franţa le duc copiilor vin şi brânză. Le duc brânză de-a noastră şi iau brânză de-a lor. Chiar dacă francezii au toate soiurile de vin parcă tot al nostru e mai bun”, a precizat şeful Compartimentului Licitaţii.  

Vizualizări: 182

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: