Un tânăr din Bengeşti, ferit de boli tot anul

Gorjenii au sărbătorit Ziua de Bobotează cu mic cu mare. Încă de la primele ore ale dimineţii, copii, tineri şi bătrâni au venit la biserică pentru a primi Agheasma Mare. Nerăbdători să se întoarcă acasă cu apa sfinţită, oameni s-au îmbulzit mai să răstoarne vasele. Poliţiştii locali au dus sticle cu agheasmă bătrânilor care nu s-au putut deplasa la biserică.La Bengeşti-Ciocadia trei tineri s-au aruncat în apele Gilortului pentru a recupera crucea preoţilor.

Zeci de gorjeni au luat cu asalt bisericile în Ziua de Bobotează încă de la primele ore ale dimineţii. Nerăbdători să primească apă sfinţită, oamenii s-au îngrămădit care mai de care mai să răstoarne vasele cu agheasmă. La Biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena de la Bârseşti, credincioşii s-au îmbrâncit pentru a-şi umple sticle, deşi preotul sfinţise o cantitate suficientă de apă. Preotul paroh a reamintit enoriaşilor care este semnificaţia zilei de 6 ianuarie. “Ziua de Bobotează este una dintre cele mai mari sărbători creştine şi nu numai. Astăzi toată firea se înnoieşte, iar noi trebuie să devenim mai buni, mai drepţi şi mai cumpătaţi cu cei din preajma noastră”, a precizat preotul Constantin Aniţescu.  Credincioşii şi-au adus recipiente pentru a lua acasă Agheasma Mare ca să fie feriţi de boli în anul care a început. Oamenii spun că apa are proprietăţi deosebite, nu se strică şi aduce liniştea în casă. “În fiecare an luăm apă sfântă. Punem din ea în fântână, dăm la animale şi păsări, stropim prin casă şi bem câte o înghiţitură, timp de 14 zile, în fiecare dimineaţă pe nemâncate. De câte ori eşti bolnav sau deocheat este bine să bei apă sfântă”, a declarat Ion Giorgi din Ursaţi.

S-au aruncat în apă după cruce

Tradiţia de Bobotează s-a respectat cu sfinţenie şi în comuna Bengeşti Ciocadia. Vineri dimineaţă, după slujba oficiată la Biserica Sfântul Ilie din satul Bălceşti, trei tineri s-au aruncat în apele Gilortului pentru a găsi crucea aruncată de preoţi. Primul care a găsit-o a fost Marian Ciungu, un tânăr în vârstă de 27 de ani, care a recuperat-o şi anul trecut. “Este al V-lea an în care particip la acest ritual. Spre deosebire de anul trecut când m-am aruncat de unul singur în apă, acum am avut concurenţă. Sunt fericit că am reuşit să găsesc crucea pentru că în felul acesta sunt sigur că nu mă voi îmbolnăvi tot anul”, a declarat Marian Ciungu. Pentru curajul său, tânărul a primit o sumă de bani, modică, din partea preotului.     

Poliţiştii au dus agheasmă bătrânilor

În Ziua de Bobotează, poliţiştii locali din au dus câte o sticlă cu apă sfântă şi câte o crenguţă de busuioc bătrânilor aflaţi în imposibilitatea de a se deplasa la biserică. “În fiecare an luăm legătura cu preoţii şi îi identificăm pe cei care nu se pot deplasa la biserică pentru a lua apă sfinţită. În municipiul Târgu Jiu sunt mulţi bătrâni singuri şi bolnavi. În prima parte a zile poliţiştii locali vor duce apă la peste 20 de familii”, a declarat Ion Tudor, şeful Poliţiei Locale Târgu Jiu. Bătrânii vizitaţi de poliţişti au fost foarte mulţumiţi de gestul acestora. “Am 80 de ani şi de doi-trei ani nu mai pot merge la biserică. Sunt bătrână şi bolnavă. Îmi este foarte greu să mă deplasez chiar şi prin casă. Mă bucur foarte mult că v-aţi gândit să-mi aduceţi acasă apa sfântă. E un gest frumos. Să vă ajute Dumnezeu”, a mulţumit cu lacrimi în ochi o bătrână din Cartierul Bârseşti.        

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: