Universitatea Craiova a umilit Dinamo la Severin

Universitatea Craiova n-a avut deloc emoții în meciul cu Dinamo, la Severin, și s-a  impus lejer, scor 4-1, după o dublă a lui Andrei Ivan și reușitele lui Ivanov și Mihăilă. Pentru cei de la Dinamo a înscris cel mai bun jucător  al bucureştenilor, fostul pandur Dan Nistor.

Galeria celor de  la Dinamo a fost redusă la tăcere încă din prima repriză, când Craiova a defilat pe Municipalul din Severin. Bărbuț l-a depăşit în tușă pe Ioan Filip și a centrat pentru reușita lui Ivanov din minutul 20, după care Andrei Ivan a  mărit avantajul gazdelor la 2-0, iar în ultimul minut al reprizei a reuşit dubla.

Un număr de 12.342 de oameni au cântat în ploaie, majoritare fiind cele două galerii  cu numeroşi fani la Severin. În partea doua a meciului, Vlădoiu i-a băgat pe „câini" în joc, greșind în fața lui Brito, iar Nistor a  dovedit că e cel mai bun jucător de la Dinamo. Tânărul  Mihăilă a reuşit să înscrie în minutul  86,  punctând în al doilea meci la rând, cu o reușită ce i-a încununat o prestație de aplauze din partea lui Piturcă.

Antrenorul celor de la Universitatea Craiova, a spus că a avut o discuție personală cu Andrei Ivan înaintea meciului. „Evoluția jucătorilor mei a fost foarte bună. Eu am simțit că am avut niște momente când a trebuit să primim penalty. Așa s-a întâmplat și la meciul cu FCSB. Am avut penalty clar și am pierdut 3 puncte. La fel s-a întâmplat și cu Iași, și cu Clinceni. Noi n-am prea zis nimic. Exceptând acel fault la Mihăilă în primul minut, arbitrul a condus meciul destul de bine. Ivan e un jucător care poate să devină foarte important pentru echipa națională. O să vedeți că el va juca din ce în ce mai bine și o să crească foarte mult în valoare. Am avut nenumărate discuții cu el. Neavând reușite ca vârf a început să-mi spună «nea Piți, aș juca mai mult în stânga». I-am spus să joace vârf și o să-l învăț eu mișcarea autentică de vârf, că asta a fost meseria mea. I-am spus lui Ivan că o să marcheze 3 goluri azi, din păcate nu s-a întâmplat”. 

În urma acestei victorii Craiova a urcat pe locul al treilea, cu 27 de puncte, în timp ce Dinamo ocupă poziția a 9-a, cu 20 de puncte.

Galerie foto


Vizualizări: 1,417

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: