Universitatea Craiova nu are nici un jucător convocat la echipa națională

Una dintre echipele din top șase și care s-a bătut de la egal la egal cu echipele de pe podium, Universitatea Craiova, nu are nici un jucător convocat la echipa națională de seniori. Antrenorul Eugen Neagoe îl urechează pentru acest lucru pe selecționerul Edi Iordănescu.

Universitatea Craiova nu are niciun jucător la prima reprezentativă la prima acţiune din 2023. Antrenorul Eugen Neagoe e de părere că nu numai golgheterul echipei sale Ivan ci şi alţi jucători de-ai săi ar fi meritat să fie solicitaţi. „Cred că aţi văzut în această seară contra unei echipe valoroase că am demonstrat că suntem la acelaşi nivel cu ei.  Am fost puţin mai criticaţi, deşi ei sunt mereu lăudaţi cu toate că în 2023 au câştigat un singur meci la o diferenţă mai mare de un gol. Şi Universitatea Craiova are jucători valoroşi care pot fi convocaţi la echipa naţională. Vătăjelu probabil ar fi fost acolo dacă nu s-ar fi accidentat. Nu vreau să supere Edi, nu fac aşa ceva, dar mă aşteptam să fie pe listă şi Screciu şi Ivan”, a punctat tehncianul de 55 de ani.

Antrenorul oltenilor şi-a susţinut fotbalistul care a fost dezamăgit că nu s-a regăsit pe lista jucătorilor care au primit telegrama de convocare pentru primele două meciuri ale tricolorilor din preliminariile Euro 2024.„Dacă aţi marca 6 goluri în 9 meciuri şi alţii marchează o jumătate de gol şi sunt convocaţi cum v-aţi simţi? Şi eu am lucrat la naţională, nu am comentat selecţia niciodată, chiar dacă o persoană de acolo comentează că jocul nostru nu e spectaculos. Ivan este normal să fie dezamăgit, merita să fie convocat asta este părerea mea. Au fost jucători excluşi de la naţională când au comis ceva grav. De la primul nostru joc din San Marino dacă vă aduceţi aminte au fost jucători excluşi imediat. Când sunt abatreri grave e normal, dar eu am vorbit cu el şi mi-a spus că nu a fost nimic”, a declarat antrenorul alb-albaştrilor la finalul jocului de pe Arena Naţională.

Eugen Neagoe consideră că Ivan a fost nedreptăţit iar cifrele prezentate argumentează această idee.

Vizualizări: 226

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: