Ursul „terorist” rămâne în viaţă

Ursul care în ultimele zile i-a terorizat pe localnicii din mai multe sate aflate la granița dintre Gorj și Mehedinți continuă să fie în viață și să își ducă existența în libertate, vânătorii care au pornit marți pe urmele sale nereușind deocamdată să îi dea de urmă.

Animalul nu a mai atacat nicio gospodărie până ieri seară, dar o bătrână din Bumbești Pițic a anunțat totuși autoritățile că ar fi întâlnit fiara pe un teren viran de la marginea satului. Informația nu a fost confirmată, dar vânătorii spun că ar fi bine dacă ar fi aşa pentru că ar însemna că ursul se retrage spre zona de munte și atunci nu ar mai fi nevoie de intervenția lor.

Vânătorii, în alertă

Peste 20 de vânători sunt de marți în căutarea sălbăticiunii, șeful de la Agenția Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, Nicolae Tonca, spunând că aceștia nu vor abandona misiunea până când nu vor exista informații certe cu privire la plecarea ursului din zonă sau eventuala capturare a acestuia. „Angajații noștri sunt pe poziții în permanență, au câini de vânătoare cu ei, dar animalul e destul de greu de reperat în condițiile în care vegetația este din abundență. Ursul are simțurile destul de bine dezvoltate și se poate feri de oamenii noștri, dar vom rămâne în teren, vor continua căutările și în zilele următoare în așa fel încât să îl prindem. Dacă nu a atacat ieri să zicem asta nu înseamnă că nu mai este periculos”, a spus Tonca. Șeful AJVPS Gorj a explicat și de ce animalul nu poate fi tranchilizat, așa cum își doresc unii iubitori de animale, operațiunea respectivă fiind una mult mai complicată decât poate părea la prima vedere. „Nu e așa de simplă tranchilizarea pentru că vorbim despre un urs, nu despre un cățel. Pentru o tranchilizare vânătorul ar trebui să stea la maxim 20 de metri distanță, iar animalul ar trebui să stea cuminte, pe loc, ceea ce vă dați seama că este imposibil, mai ales în condițiile în care ursul nostru simte că e încolțit”, a adăugat Tonca. Ursul a fost văzut până acum la Berlești, Albeni, Bustuchin, Căpreni, Stejari și Stoina, în câteva sate el atacând porcii și caprele localnicilor, câteva animale fiind omorâte, ceea ce l-a și transformat într-un animal periculos, agresivitatea sa speriindu-i pe localnicii care își fac griji și pentru viețile lor.

Vizualizări: 138

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: