USL a obţinut cei mai mulţi viceprimari. Vezi câţi au PDL şi PP-DD!

Uniunea Social Liberală de la Gorj a obținut cel mai mare număr de viceprimari în urma negocierilor. Rezultat slab în privința viceprimarilor a înregistrat Partidul Democrat Liberal care nu a obținut decât cinci viceprimari din cele 70 de localități. Dezamăgit de numărul viceprimarilor este și vicepreședintele UNPR, Marius Vlaicu. Ședințele de alegere a viceprimarilor nu s-au încheiat încă, o ultimă convocare fiind programată astăzi de Instituția Prefectului la Bumbești Pițic. De asemenea, sunt şi localităţi unde şedinţele de alegere a vicelui au fost amânate.

Formaţiunile politice de la nivelul judeţului Gorj au deja o situație cu numărul persoanelor care au câștigat un mandat de viceprimar în perioada 2012-2016. Partidul Social Democrat a obținut 20 de posturi de viceprimar în timp ce Partidul Național Liberal a câștigat 18 viceprimari. Este un rezultat care a mulțumit, au spus reprezentanții USL Gorj. ”În urma ședințelor de constituire în termen legal, PNL Gorj a obținut la nivelul județului Gorj un număr de 18 viceprimari. Este foarte adevărat că în bună parte acești viceprimari se regăsesc și în unitățile administrativ locale acolo unde PNL  a avut o forță puternică. Este un rezultat mulțumitor ca număr de viceprimari, am reușit să depășim ponderea anului 2008”, a declarat Virgil Drăgușin, vicepreședintele PNL Gorj.

PDL a luat cinci viceprimari

Partidul Democrat Liberal nu se poate mândri cu numărul de viceprimari obținut în aceste alegeri. Ca și în cazul primarilor câștigați, PDL stă foarte prost și la capitolul viceprimari. Are opt primari şi doar cinci viceprimari. ”Până acum avem cinci viceprimari, trebuie să recunosc, cu posibilitatea de a mai câștiga în unele localități. Mă refer la Dănești, Stejari, unde au fost amânate ședințele de alegere a viceprimarului, la fel și la Padeș dar trebuie să vedem ce se mai întâmplă astăzi la Bumbești Pițic”, a declarat Dan Vâlceanu, purtător de cuvânt al PDL Gorj.

Președintele PP-DD, Mihai Prunariu, se declară mulțumit de scorul obținut la viceprimari. Partidul lui Dan Diaconescu are patru viceprimari, la Tismana, Alimpești, Peștișani și Fărcășești. Acesta speră că va avea vice şi la Rovinari, în persoana lui Laurenţiu Chivu.

Vlaicu: Atât am putut

Uniunea Națională pentru Progresul României (UNPR) a obținut doar doi viceprimari în Gorj. Stă cel mai prost la numărul viceprimarilor câștigați, fapt ce îl cam nemulțumește pe Marius Vlaicu. ”Până în momentul de față am obținut doi viceprimari în localitățile Aninoasa și Licurici. Mai sunt de desfășurat două dintre ședințele de constituire, să vedem dacă reușim să avem la Arcani un post de viceprimar, acolo unde avem și primar. Am reușit să câștigăm, plecând de la zero doi primari și doi viceprimari deocamdată, și 43 de consilieri locali. Nu este un rezultat bun, dar atât am putut”, a declarat Marius Vlaicu, prim vicepreședinte UNPR Gorj.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: