Medicina este o ştiinţă extrem de mişto. Am spus ”ştiinţă” pentru că asta e. Mai nou. Medicina nu mai  este de mult doar o opinie. Practicile ei nu sunt alternative. Sunt chestii demonstrate. Nu sunt recomandări. Sunt tratamente care funcţionează. Nimic nu se face după ureche, nu e nici o superstiţie implicată, iar leacurile băbeşti şi dietele de orice fel au la fel de multă treabă cu medicina cum are horoscopul cu formarea universului.

Ce-i drept, medicii şi cercetătorii au muncit mult să ajungă la nivelul acesta. Înainte, medicina nu era chiar ştiinţă. De pildă, problemele de erecţie au reprezentat o mare durere pentru bărbaţi încă de când omul peşterii îi dădea o bâtă în cap femeii peşterii şi se retrăgea după o piatră mai mare, unde descoperea că a ”adormit-o” degeaba. O mare durere la propriu. Pentru că, mult mai târziu, pe la începutul secolului XX, bărbaţii din blocuri mergeau la doctori care le aplicau un tratament genital pe bază de şocuri electrice. Inutil să vă spun că era foarte traumatizant. De asemenea, complet ineficient. Sau, în anii '40, lobotomia era considerat singurul tratament valabil pentru aproximativ toate bolile psihice, inclusiv depresia sau anxietatea. Operaţia consta în introducerea unei andrele lungi în cap cu care şi se mesteca un pic în creier, sau se scoteau bucăţi din acesta. Nu a fost la modă foarte mult timp, ce-i drept, dar s-au înregistrat cel puţin 70.000 de lobotomii doar în Europa şi America. Trepanarea este încă o procedură extrem de veche şi cumva asemănătoare. Consta în găurirea capului cu un burghiu (evident că fără anestezie) şi se presupunea că vindecă migrenele; se folosea foarte mult de către incaşi şi mayaşi, dar nu le purtaţi pică pentru asta, pentru că ei nu aveau, săracii, calmante şi antiinflamatoare. O altă chestie cu care se trata practic orice boală pe care doctorii nu o identificau era scoaterea de sânge. Aparent, unii vraci se gândeau că tot ce e în neregulă cu tine este că ai prea mult lichid din ăla roşu, sau prea stricat. Aşa că trebuia scos.

Oamenii care recurgeau la asemenea metode până la urmă disperate aveau o scuză foarte importantă: medicina pe atunci practic nu exista. Nu erau lucruri alternative, ci singurele la dispoziţie. Dar omul e un animal ciudat. Acum, deşi au medicină şi îşi pot pune toată încrederea în acurateţea ei, unii dintre oameni se îndepărtează de ea şi merg către homeopatie, fitoterapie, placebo sau nevaccinare. Să nu-ţi vaccinezi copilul în secolul XXI este echivalent, pentru mine, cu toate practicile îngrozitoare din paragraful precedent.