Văgiuleşti: Continuă lucrările la reţeaua de apă din două sate

Cetăţenii din satele Covrigi şi Murgileşti din comuna Văgiuleşti vor putea să se branşeze la reţeaua de apă începând din primăvara anului viitor. Asta pentru că administraţia locală a primit suma necesară pentru finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă, proiect început în urmă cu 5 ani cu fonduri guvernamentale. Autorităţile spun că cei 700.000 lei aprobaţi de Ministerul Dezvoltării vor fi suficienţi pentru a finaliza lucrările la staţia de tratare, dar şi pentru echiparea celor două puţuri cu pompele necesare.

Lucrările de realizare a reţelei de apă la nivelul celor două localităţi au fost demarate în 2009. Valoarea totală a proiectului este de peste 3 milioane de lei. Problema este că banii guvernamentali au venit mai greu şi de aceea, acum, la câţiva ani de la începerea lucrărilor, acestea nu au fost finalizate. Autorităţile locale spun că au fost executate în proporţie de circa 85% şi pentru că banii necesari pentru finalizarea lucrărilor au fost aprobaţi, acestea au fost reluate urmând ca în prima lună a anului viitor să fie executate integral. „Reţeaua de distribuţie are o lungime de circa 16 km. Am încheiat contractul de finanţare, pentru finalizare. Este vorba de diferenţa de 700.000 lei. Mai trebuie executate lucrări la staţia de tratare, iar cele două puţuri  forate la 300 de metri, respectiv 330 de metri, vor trebui dotate cu pompe, vom achiziţiona trei. Sperăm pentru începutul anului să putem şi să avem şi să fie folosit acest sistem pentru toată zona Covrigi-Murgileşti. Se lucrează în momentul de faţă într-un ritm destul de alert, cât să se încheie această investiţie până la sfârşitul anului. La staţia de tratare se toarnă partea de structură din beton. S-a adus bazinul de apă pentru amestec. Şi pompele sunt comandate, trebuie doar să le monteze”, a declarat Constantin Pîrjol, primarul comunei Văgiuleşti. 

Sute de familii se vor putea branşa la noua reţea

Circa 550 de familii locuiesc în cele două sate pe raza cărora se face această investiţie. Realizarea reţelei de alimentare cu apă va favoriza în special localnicii din Murgileşti. „Cel târziu în luna ianuarie sper să fie apa la dispoziţia cetăţenilor şi din primăvară, când ne permite timpul, să începem branşările la cetăţeni. Sunt zone în Murgileşti unde pe timp de vară chiar nu au apă absolut deloc, o aduc de la o distanţă foarte mare şi acolo mizăm ca majoritatea familiilor să se branşeze la apă”, a mai spus primarul din Văgiuleşti.

Din suma alocată de ministerul de resort pentru continuarea lucrărilor administraţia locală a reuşit să achite circa 100.000 de lei către constructor, faţă de care înregistra datorii învechite pentru lucrări executate în anii trecuţi.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: