Vâlceanu: Nu se va ajunge la schimbarea statutului

Copreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL) Gorj, Dan Vâlceanu, reacţionează în urma declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al organizaţiei centrale, Ionuţ Stroe. Vâlceanu nu crede că se va ajunge la o „nuanţare” a statului partidului astfel încât membrii organizaţiei politice care au condamnări să scape de excludere sau suspendare. Dan Vâlceanu a declarat ieri că va fi nevoie de o discuţie serioasă în interiorul formaţiunii politice. „Dacă nu putem fi fermi în respectarea statutului, atunci ar trebui să scoatem aceste prevederi statutare, însă eu nu cred că ar trebui scoase mai ales în contextul în care Mihai Voicu, vicepreşedintele PNL, a spus că îşi doreşte o accelerare a cererilor adresate Parlamentului cu privire la soluţionarea situaţiei mai multor parlamentari. Dacă vor exista discuţii în acest sens atunci ar trebui ori să le scoatem ori să le respectăm şi nicidecum să fim mai relaxaţi în aplicarea statutului”, a declarat Dan Vâlceanu, copreşedinte PNL Gorj. (C.N.)

Vizualizări: 119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: